"Camera Deputaților a adoptat Legea pentru aprobarea O.G. nr.36/2023, ordonanță pe care am elaborat-o și promovat-o în luna august. Actul normativ clarifică condițiile de finanțare pentru investițiile realizate în interesul proiectului <Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023>. Așadar, au fost eliminate blocajele, neclaritățile legale și eventuale întârzieri care ar fi afectat finanțarea investițiilor realizate pentru acest proiect emblematic pentru România", a scris azi pe Facebook Raluca Turcan.
Ea precizează că vor fi considerate eligibile acele obiective de investiții efectuate sau în curs de realizare de către autoritățile executive ale administrației publice locale și/sau de către instituțiile din subordinea/de sub autoritatea acestora, conform dosarului de candidatură actualizat, dacă au angajat cheltuielile în perioada cuprinsă între 20 iunie 2019 şi 30 iunie 2024 şi dacă au efectuat plățile între 22 iunie 2022 şi 30 iunie 2024, sub condiția ca acestea să fi fost puse în valoare prin intermediul Programului cultural sau al proiectelor conexe acestuia, cel târziu până la data de 30 iunie 2024.
"Mă bucur că am reușit să identific cele mai bune soluții pentru salvarea unor investiții utile pentru sectorul cultural din România și să-mi respect, în același timp, angajamentul făcut în fața autorităților locale din județul Timiș", susține ministrul.
Toate investițiile realizate pentru proiectul ”Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” vor primi...
Publicată de Raluca Turcan pe Joi, 26 octombrie 2023