Antena 3 CNN Actualitate Măsuri pentru fiecare domeniu de activitate, după perioada stării de urgență

Măsuri pentru fiecare domeniu de activitate, după perioada stării de urgență

4 minute de citit Publicat la 18:14 14 Mai 2020 Modificat la 18:14 14 Mai 2020

Aceste reglementări se vor aplica pe o perioadă limitată de timp și, în unele domenii, vor merge în paralel cu măsurile active de sprijin pentru economie și categorii vulnerabile, pe care le vom lansa la începutul lunii iunie.

Măsurile după perioada stării de urgență

Protecție socială:

-Prelungirea șomajului tehnic până la data de 1 iunie 2020, cu posibilitatea menținerii după această dată doar în domeniile în care se vor păstra restricții, atât pentru angajații cu contracte individuale de muncă, dar și profesii liberale, PFA și alte categorii de profesioniști.

-Intenţia noastră este de a completa ulterior acest mecanism cu o măsură activă de sprijin pentru reluarea activității companiilor, prin suportarea de către stat a unei părți din salariile angajaților care se întorc la muncă din șomaj tehnic sau care intră în câmpul muncii.

-Va fi prelungită măsura de acordare de zile libere plătite pentru părinți pe perioada suspendării cursurilor anului școlar, adică până la 12 iunie 2020.

-Companiile și instituțiile publice cu un număr mai mare de 50 de angajați au obligația de a stabili programe individualizate de muncă, astfel încât între salariați să se asigure existența unui interval de o oră de la începerea și până la terminarea programului de muncă, într-o perioadă de trei ore.

-Am prelungit până la 31 mai 2020 acordarea unor drepturi de asistență socială (concediile și indemnizațiile pentru creșterea copilului, pentru îngrijirea copilului cu handicap, pentru acomodare în cazul încredințării copilului spre adopție).

Sănătate:

-Se vor aloca sume suplimentare pentru decontarea cu prioritate a concediilor medicale acordate persoanelor aflate în carantină și persoanelor infectate cu COVID19.

-Consultaţiile medicale acordate de medicii de familie şi în ambulatoriul de specialitate pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare.

-Serviciile medicale și medicamentele pentru tratarea COVID-19 se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, indiferent dacă au sau nu calitatea de asigurat.

-Serviciile medicale acordate în unitățile de asistență medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic și la domiciliu se decontează la nivelul activității efectiv realizate.

Educație:

-Se reglementează transportul gratuit pentru elevi.

-Procedura va fi simplă: elevul va merge cu carnetul de elev la transportator – i se va elibera un document de călătorie și transportatorul va păstra cotorul. Elevul va preda cealaltă jumătate a documentului la școală. Școala va da lista cu aceste documente autorităților publice locale, care vor vira banii direct transportatorilor. Elevii nu vor plăti nimic. Vor circula doar pe bază de carnet.

-Operatorii de transport au obligația de a asigura transportul gratuit al elevilor, sub sancțiunea încetării contractelor de delegare a serviciului public de transport sau a retragerii licenței de traseu, în cazul transportului interjudețean.

-Alte prevederi privesc probele orale de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, asigurarea finanțării de bază (per elev) pentru copiii din învățământul privat autorizat și confesional, organizarea examenului de definitivat și pentru gradul didactic II, organizarea concursurilor pentru ocuparea catedrelor din învățământul preuniversitar.

Domeniul fiscal:

-Asociațiile și fundațiile care achiziționează medicamente, echipamente de protecţie, alte dispozitive sau echipamente medicale şi materiale sanitare sunt scutite de TVA.

-Condiția pentru aplicarea scutirii este ca bunurile achiziționate să fie utilizate de acestea pentru combaterea COVID-19 sau să fie donate altor entități care le folosesc în acest scop.

-Măsura este limitată în timp – până la 1 septembrie 2020, şi nu necesită aprobări suplimentare din partea C.E.

Domeniul cultural – organizare de evenimente, spectacole, festivaluri:

-Industria evenimentelor culturale a fost profund afectată de restricțiile din perioada de urgență și am introdus astăzi o serie de reglementări menită să o susțină.

Astfel, instituim:

-Posibilitatea refolosirii biletelor deja achiziționate sau transformarea acestora în vouchere ce se pot folosi apoi pentru evenimente culturale ulterioare.

-Pentru veniturile impozabile obținute de nerezidenți din România din domeniul organizării de evenimente impozitul se calculează, respectiv se reține în momentul plății venitului și se declară și se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc evenimentul.

-În formularea acestor măsuri, am fost luate în vedere și demersurile similare adoptate de alte state pentru susținerea sectorului cultural (Australia, Canada, Danemarca, Germania, Olanda, Italia, Letonia).

Domeniul economic:

-Se prelungește până la data de 15 iunie 2020 termenul de eliberare a certificatelor de situații de urgență pentru operatorii economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei.

-Pe perioada stării de alertă, se interzic deconectările consumatorilor de la rețeaua de gaz, electricitate, apă canal și salubritate.

-Se prelungește până la data de 15 iunie 2020 termenul până la care se pot înainta către instituțiile de credit cererile de suspendare a plății ratelor.

"Avem în lucru un pachet amplu de măsuri de relansare economică, pentru elaborarea căruia am avut mai multe serii de consultări cu reprezentanții mediului de afaceri. În foarte scurt timp, în vom finaliza și îl vom anunța public.

Ele vor fi aplicate în paralel cu cele prezentate astăzi, pentru a completa acea componentă de redresare economică, atât de necesară României în perioada următoare, cu un puternic accent pe investiții și pe încurajarea producției interne competitive", a anunțat Turcan pe pagina sa de Facebook.

Etichete: Raluca Turcan
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole