Antena 3 CNN Actualitate Raluca Turcan, despre grilele de salarizare: "Unele sporuri pot fi eliminate, altele pot fi introduse în sumă fixă"

Raluca Turcan, despre grilele de salarizare: "Unele sporuri pot fi eliminate, altele pot fi introduse în sumă fixă"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 20:45 17 Feb 2021 Modificat la 20:53 17 Feb 2021

Întrebată la ce să se aştepte românii referitor la noua lege a salarizării, de care vorbea premierul Cîţu, care ar trebui să reflecte şi să facă legătura directă între performanţă şi venit, Raluca Turcan a precizat că intenţia este să se crească peformanţa şi instituţiile publice să fier mai aproape de oameni.

"În primul rând să se aştepte la o perioadă de evaluare în care în spaţiul public să vorbim mai mult despre rolul instituţiilor publice şi cum putem să le aducem mai aproape de oameni şi de asemeena cum să le creştem performaţa. În niciun caz să nu stea şi să considere că cineva le poartă gând rău, ci ne gândim cu toţii cum am putea face ca cei care lucrează în sistemul bugetar, să fie mai motivaţi, să aducă instituţia mai aproape de oameni.

De aceea în privinţa salarizării am susţinut o abordare temeinică, în care fiecare spor este analizat, încercat să fie plasat în categoria în care a fost plasat. Dacă sporul respectiv este necesar poate fi păstrat într-o sumă mai mică sau dacă nu e necesar poate fi eliminat ", a explicat Raluca Turcan.

 Raluca Turcan: "Legea salarizării este inechitabilă"

Întrebată apoi care este motivul pentru care se vrea o nouă lege a salarizării, pentru un ton bun al agebţiilor de raiting aşa cum declara preierul Cîţu sau pentru a avea corectitudine în sistem.

"Pentru corectitidine în sistem care va aduce şi o altă perspectivă din partea agenţiilor de rainting. Din titlul legii salarrizării aceasta ar fi trebuit să fie unitară, ori numai unitară nu este. Întru-cât salariile de bază au crescut disproporţionat, salriile de plată se raportează la salariile de bază şi sunt oameni cu aceaşi pregătire cu aceeaşi experienţă, care în momentul de faţă pentru că s-au angajat în alte categorii ocupaţionale au salarizare diferită. Mai mult, şi sporurile se raportează la salariile de bază. Şi în loc să fie unitară această lege este profund inechitabilă şi crează tensiuni între categoriile socio-profesionale care până la urmă, pe fond poate să scadă şi performanţa" a explicat la Antena 3, ministrul Muncii, Raluca Turcan

Raluca Turcan: "Există sporuri de 85% în sănătate şi justiţie. Unele pot fi eliminate"

 

 

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole