Antena 3 CNN Politică Raluca Turcan: Demisia ministrului Justiției nu va răspunde așteptărilor celor care protestează

Raluca Turcan: Demisia ministrului Justiției nu va răspunde așteptărilor celor care protestează

1 minut de citit Publicat la 11:47 05 Feb 2017 Modificat la 11:47 05 Feb 2017

Ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codurilor penale va fi abrogată duminică, în şedinţă de guvern, a anunţat premierul Sorin Grindeanu, la Palatul Victoria. Ședința este programată pentru duminică, la ora 14:00.

"Am luat, după aceste zile, câteva decizii. Prima, mâine vom face în regim de urgenţă o şedinţă de guvern pentru abrogarea acestei ordonanţe. (...) Folosesc termenul 'abrogare'. (...) Am văzut dezbateri inclusiv din acest punct de vedere. E termenul folosit de către Administraţia Prezidenţială, atunci când ne-a cerut să abrogăm această ordonanţă. Vom găsi calea legală, abrogarea, prorogare, ca să nu intre în vigoare această ordonanţă", a declarat, sâmbătă seară, premierul Grindeanu.

Prim-ministrul a precizat că nu doreşte ca România să fie dezbinată.

Conform surselor Antena 3, ministrul Justiției și-ar putea prezenta demisia, duminică.

Președintele interimar al PNL, Raluca Trucan, a explicat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că această demisie ar fi trebuit să vină “în secunda zero după demersul mișelesc făcut în ceas de noapte”  

“Mai bine ar fi fost să nu dea acea ordonanță de urgență. Au rămas cu o OUG de albire a domnului Dragnea. Tot ce e făcut guvernul a semănat la lovitură la adresa echilibrului puterilor statului. Nu a avut nicio conexiune cu realitatea, cu oamenii care vor să reușească în această. Demisia domnului Iordache nu cred că va răspunde așteptărilor celor care protestează.“

"Eu sunt doar o voce din piață, un om preocupat cu ce se întâmplă în România. Ce cred eu că ar putea să detensioneze situația – garanții că acest guvern este dispus să își schimbe conduita politică și e greu, pentru că domnul Dragnea rămâne atotputernic. Nu vorbim despre un ministru care și-a asumat o ordonanță. Vorbim depre un cabinet întreg și un președinte de partid care a recunoscut public că această ordonanță îi albește jumătate de dosar", a continuat Raluca Turcan.

"Eu vreau să văd garanții din partea acestui guvern, din partea domnului Dragnea mai ales, că nu vor mai abuza de puterea pe care o au. Un rezultat în alegeri nu înseamnă că poți să folosești puterea cum vrei. Să spunem că abrogă această ordonanță. În Parlament, PSD și ALDE au majoritate, adică este foarte posibil în Parlament să ne trezim cu abuzuri și forțarea apărării unor favoriți politici. Cred că misiunea lor în acest moment este una dificilă", a explicat liderul liberal.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole