Antena 3 CNN Politică Raluca Turcan: Cel târziu în iunie, PNL va avea o conducere legitimă

Raluca Turcan: Cel târziu în iunie, PNL va avea o conducere legitimă

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 17:19 29 Ian 2017 Modificat la 17:19 29 Ian 2017

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a afirmat că cel târziu în iunie va avea loc Convenţia acestui partid, astfel încât PNL va avea o conducere legitimă.

„Calendarul asumat şi statutar al PNL este următorul: vom face un Birou Permanent Naţional, care va convoca Consiliul Naţional de Coordonare, organismul care declanşează alegerile interne. Lucrul acesta îl vom face destul de repede, însă suficient de temeinic astfel încât convenţia să poată să fie într-adevăr integratoare şi unificatoare. Cel târziu în iunie, PNL va avea o conducere legitimă şi susţinută de cea mai mare parte a membrilor PNL”, a declarat Raluca Turcan, duminică, după o întâlnire informală cu preşedinţii de organizaţii, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

Citește și:

Raluca Turcan: Voi propune ca alegerile interne din PNL să se desfășoare de jos în sus

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole