Antena 3 CNN Actualitate Raluca Turcan a primit cadou din partea unui pensionar. Bărbatului i-au dat lacrimile în timp ce vorbea

Raluca Turcan a primit cadou din partea unui pensionar. Bărbatului i-au dat lacrimile în timp ce vorbea

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 14:57 05 Mar 2021 Modificat la 14:57 05 Mar 2021

Un bărbat în vârstă de 77 de ani, din Botoșani, i-a oferit, vineri, o ciocolată ministrului Muncii, Raluca Turcan. 

Pensionarul, care a așteptat-o pe Ralucal Turcan în fața Instituţiei Prefectului, i-a prezentat acesteia situaţia sa socială şi i-a cerut sprijinul în vederea reevaluării indemnizaţiei sale de persoană cu handicap.

Acesta vorbea cu ajutorul unui laringofon, dispozitiv medical utilizat de pacienţii care au avut operaţii de îndepărtare a corzilor vocale.

La finalul discuţiei, bătrânul a scos din buzunar o ciocolată şi i-a oferit-o Ralucăi Turcan. Surprinsă de gest, ministrul Muncii a vrut să îi restituie ciocolata, însă pensionarul a refuzat să o primească înapoi.

Ministrul Muncii a făcut copii după documentele prezentate de pensionar şi a promis să se implice în rezolvarea problemei acestuia. Bătrânul beneficiază de o pensie de stat de 1.900 de lei şi de o indemnizaţie de persoană cu handicap de 300 de lei.

„Vă mulţumesc foarte mult că m-aţi ascultat. Credeam că nu o să vă opriţi să vorbiţi cu mine”, a spus bărbatul, căruia i-au dat lacrimile în timp ce îi expunea ministrului problemele sale, scrie Digi24

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole