Antena 3 CNN Politică Raluca Turcan, anunț despre candidatul PNL la Primăria Capitalei

Raluca Turcan, anunț despre candidatul PNL la Primăria Capitalei

<1 minut de citit Publicat la 22:20 17 Feb 2020 Modificat la 22:20 17 Feb 2020

'În prima jumătate a lunii martie vom avea definitivaţi candidaţii. Suntem într-un proces de măsurare internă. (...) Am testat mai mulţi colegi. Evident, ţinând cont că PNL-ul este primul în încrederea oamenilor, vom căuta candidatul care să aibă cele mai mari şanse să scoată PSD-ul departe de Bucureşti', a spus Raluca Turcan, la TVR1.

Potrivit acesteia, fie candidatul PNL va fi susţinut şi de alte partide, fie liberalii vor susţine un alt candidat. 'Eu nu cunosc să fi existat discuţii concrete despre candidatura lui Nicuşor Dan la Primăria Bucureşti, cert este că nu sunt foarte multe variante; fie se strâng alţii şi susţin candidatul PNL-ului, fie vom susţine un alt candidat', a arătat Raluca Turcan.

Întrebată dacă Violeta Alexandru va fi candidatul PNL la postul de primar al Capitalei, Raluca Turcan a răspuns: 'Este preşedinta Organizaţiei Bucureşti şi mi se pare normal să fie o opţiune, evident', conform Agerpres.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole