Antena 3 CNN Politică Raluca Turcan a plătit taxă ca să-l pună la punct pe Ponta

Raluca Turcan a plătit taxă ca să-l pună la punct pe Ponta

1 minut de citit Publicat la 12:51 29 Apr 2017 Modificat la 12:51 29 Apr 2017

Ca să se asigure că criticile sale la adresa lui Victor Ponta vor fi văzute de un număr cât mai mare de votanți, Raluca Turcan a decis să apeleze la serviciile de promovare ale Facebook. În schimbul unei sume de bani, rețeaua de socializare promite că va distribui ceea ce scrii unui număr mai mare de utilizatori.

Raluca Turcan a vrut astfel să îi dea replica lui Ponta după ce acesta a afirmat că are ”același număr de neuroni ca Marian Vanghelie”.

''De când a fost prins Sebastian Ghiță, pe Victor Ponta nu-l mai țin nervii. Știe că vom afla adevărul despre sistemul paralel de putere din care a făcut parte atâția ani. Și mai ales despre banii făcuți de acest sistem de putere.

Colaboraționistul Ponta se teme și să nu se afle adevărul despre rolul jucat de domnia sa în alegerile din 2009. Dar cel mai important lucru e că nici Victor Ponta nu va scăpa de o comisie parlamentara de anchetă. Pentru că trebuie să aflăm adevărul despre cum s-a ajuns la ștergerea datoriilor Rompetrol. Mai știe cineva câți bani au ajuns în celebrul fond de dezvoltare cu fonduri din Kazahstan, pe care l-a anunțat Victor Ponta ca justificare pentru ștergerea datoriilor?, a scris Raluca Trucan în mesajul sponsorizat.

sursa: stiripesurse.ro via Facebook.com

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole