Antena 3 CNN Politică Raluca Turcan: A fost deschisă o nouă sesiune de finanțare a investițiilor în producția de film

Raluca Turcan: A fost deschisă o nouă sesiune de finanțare a investițiilor în producția de film

1 minut de citit Publicat la 15:03 25 Iul 2024 Modificat la 15:04 25 Iul 2024

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunțat, joi, deschiderea unei noi sesiuni de finanțare a programului de atragere a investițiilor în producția de film pe teritoriul României.

”Dacă am așteptat peste trei ani să vedem un nou apel de proiecte asumat de furnizor, de astăzi, producătorii români, precum și producătorii străini împreună cu partenerul local de implementare, își pot înscrie proiectele prin platforma app.ofic.ro, care asigură un proces de transmitere și soluționare complet digitizat!

De asemenea, începând cu această sesiune, se aplică o structură modernizată a sistemului de finanțare, astfel încât etapa de înregistrare a proiectelor să fie mult mai rapidă, iar fondurile să fie alocate către proiectele care au fost implementate cu succes pe teritoriul țării.

Avem încredere că rezultatele eforturilor noastre din ultimul an, de a sprijini industria cinematografică și de a atrage producții de înaltă calitate în România, se vor reflecta în interesul manifestat pentru acest program. Până în anul 2026, estimăm că valoarea investițiilor directe atrase în sectorul producției de film și sectoarele conexe, din surse naționale și internaționale, va depăși 350 de milioane de euro, iar numeroși profesioniști care au fost nevoiți să lucreze în afara țării vor putea reveni acasă.

Toate detaliile programului de finanțare se regăsesc pe pagina https://ofic.ro/info-cash-rebate-2024/, iar colegii noștri de la Oficiul de Film și Investiții Culturale sunt pregătiți să vă asiste și să vă ofere toate informațiile necesare!”, a spus Raluca Turcan. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole