Antena 3 CNN Politică Raluca Turcan: Săptămâna viitoare se adoptă modificări legislative pentru protejarea românilor care pleacă să muncească în Germania

Raluca Turcan: Săptămâna viitoare se adoptă modificări legislative pentru protejarea românilor care pleacă să muncească în Germania

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 18:24 24 Apr 2021 Modificat la 18:25 24 Apr 2021

"Acesta a fost subiectul discuţiei pe care am purtat-o ieri cu Ministrul Muncii din Germania, dl. Hubertus Heil. Cu această ocazie, i-am prezentat ministrului german paşii pe care i-am făcut până acum pentru a ne asigura că românii care pleacă să lucreze în Germania sunt bine informaţi, prin campania pe care am derulat-o până acum prin instituţiile care ţin de Ministerul Muncii, dar şi cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Transporturilor", a menţionat Turcan.

Ministrul Muncii a adăugat că modificările legislative care au în vedere protejarea românilor care merg la muncă în străinătate vor fi incluse într-un act normativ ce urmează să fie adoptat în şedinţa de Guvern, de săptămâna viitoare.

"Apreciez în mod deosebit deschiderea pe care a arătat-o omologul meu şi eforturile pe care partea germană le-a făcut în ultima perioadă pentru a corecta vulnerabilităţile care au existat în trecut în relaţia cu lucrătorii români. Partea germană a operat deja modificări legislative, prin adoptarea Actului privind inspecţia în domeniul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă.

Astfel, în industria cărnii au fost eliminate subcontractarea şi folosirea agenţilor de muncă temporară. De asemenea, a crescut numărul inspecţiilor în domeniul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă", a punctat ministrul Muncii.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole