Antena 3 CNN Life Travel Raiul bicicliștilor, între Viscri, Saschiz și Sighișoara

Raiul bicicliștilor, între Viscri, Saschiz și Sighișoara

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 12:03 28 Apr 2023 Modificat la 12:03 28 Apr 2023

Zona dintre Viscri, Saschiz și Sighișoara a atras foarte mulți turiști români și străini, în ultimii ani. Deși cetatea Saschiz încă nu a fost reabilitată, zona a devenit celebră datorită activităților organizate aici de mai multe ONG-uri, în claborare cu autoritățile locale. Astfel s-au născut pistele și concursurile de ciclism la care primii participanți au fost din mediul corporatist. O pistă de peste 80 de kilometri lungime, între Viscri și Sighișoara, poate fi parcursă integral sau pe porțiuni, nu doar în timpul concursurilor care au făcut celebră această zonă deluroasă, ci și individual sau în grupuri mici.

Vara, când se organizează concursuri, mulți participanți preferă să își aducă bicicletele cu mașina și să stea la cort. Se amenajează spații pentru campare, dar sunt și mulți care vor să se cazeze la pensiuni, fie în localitate, fie în zonele învecinate. S-au deschis foarte multe pensiuni, de când au început să se organizeze evenimente la care participă mii de oameni, iar terasele-restaurant amenajate în gospodăriile localnicilor sunt fascinante prin autenticitate, designul special și produsele tradiționale care se pot găsi. În aceeași zonă se poate mânca foarte bine și la punctele gastronomice locale, fiecare având specificul propriu.

Celebrele sate Viscri, Saschiz și alte localități din vecinătate sunt luate cu asalt de turiști pe timpul verii. Zona a devenit și „raiul bicicliștilor”, pentru că pistele au fost amenajate pe arii foarte extinse, trecând prin sate, păduri și arii nepopulate. Combinația între satele tradiționale și posibilitățile multiple de a petrece foarte mult timp în natură este ideală.

Cetatea Saschiz și mănăstirea fortificată de la Viscri sunt principalele obicetive turistice din zonă, dar mulți aleg să facă circuite mai ample, incluzând Brașovul, Sighișoara și celelalte cetăți și biserici fortificate din aceeași regiune. Punctele gastronomice locale au devenit și ele atracții pentru cei care caută obiceiuri și mâncare tradițională autentică.

Pista trece prin bucătărie

Foarte interesant este că unul dintre traseele de bicicletă trece chiar prin mijlocul sălii de mese a unui punct gastronomic local, la Meșendorf. Punct gastronomic local nu e unul oarecare, ci a fost inclus pe harta internațională a turismului. Meşendorf 65 este o gospodărie cât o destinație turistică, un concept al soților Oana şi Adrian Udrea, care au lăsat Capitala și posturile importante pe care le aveau ca funcționari la bancă, pentru a deschide acest punct gastronomic local într-un sat necunoscut din județul Brașov. Apoi satul a devenit nu doar foarte cunoscut, ci pun punct de atracție pe harta turistică, pentru că ei au făcut ceva special.

Este frecventat de mii de turiști români și străini, anual. Principala atracție este brânza maturată, dar și traseul de biciclete care leagă Sighișoara de Viscri și trece prin bucătăria lor. Meşendorf 65 este un business de succes, căutat pentru „brunch-urile” organizate, un punct gastronomic local unde Oana prepară şi serveşte mese pentru turiştii care vor să guste din cultura săsească specifică zonei, iar soțul ei este responsabil cu prepararea brânzeturilor maturate. Printre delicatese se numără și alte produse bazate pe lapte, precum plăcintele cu smântână sau înghețata de casă, cu flori de fân.

Meşendorf este unul dintre satele din Transilvania care formează regiunea denumită şi Ţara Ovăzului sau Haferland, întrucât localnicii obişnuiau să cultive cu precădere ovăz, favorizat de climatul mai aspru. Alături de alte sate, precum Viscri, Saschiz sau Criţ, Meşendorf a devenit o destinaţie de neratat pentru cei care sunt atrași de această zonă.

 

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole