Antena 3 CNN Externe Raid sângeros în Yemen. Cel puțin 30 de morți

Raid sângeros în Yemen. Cel puțin 30 de morți

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 17:53 27 Feb 2016 Modificat la 17:53 27 Feb 2016
Cel puțin 30 de persoane, civili și rebeli șiiți, au fost ucise sâmbătă într-un raid aerian efectuat împotriva unei piețe la nord-est de capitala Sanaa de către aviația coaliției condusă de Arabia Saudită, au anunțat martori, relatează AFP.

Lovitura a vizat trei vehicule care transportau rebeli și care intrau într-o piață din orașul Naqil ben Ghaylan, a anunțat o sursă tribală.

Potrivit agenției Saba, controlată de rebeli, 60 de civili au fost uciși în atac, nefiind semnalate pierderi în rândul rebelilor.

Orașul Naqil ben Ghaylan face parte din regiunea Nehm, unde forțele proguvernamentale, susținute de coaliția arabă, avansează împotriva rebelilor, cu intenția de a se îndrepta spre capitala Sanaa, care este controlată din septembrie 2014 de rebelii șiiți Houthi care dețin controlul și în alte regiuni ale țării. Coaliția condusă de Riad a intervenit în urmă cu aproape un an în ajutorul guvernului yemenit, care a fost nevoit să părăsească orașul Sanaa.

Etichete: Yemen
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole