Antena 3 CNN Externe Cel puțin 10 persoane ucise, într-un raid aerian asupra unei închisori aparținând Al-Qaida

Cel puțin 10 persoane ucise, într-un raid aerian asupra unei închisori aparținând Al-Qaida

<1 minut de citit Publicat la 14:48 09 Ian 2016 Modificat la 14:48 09 Ian 2016
Cel puțin zece persoane au murit și alte 50 au fost rănite sâmbătă într-un raid al aviației ruse care a vizat o clădire unde se află o închisoare a organizației teroriste Al-Qaida în zona de nord-vest a Siriei, informează Agerpres.

"Cel puțin 10 persoane au fost ucise și alte 50 au fost rănite într-un atac al aviației ruse împotriva unei clădiri folosite de Frontul Al-Nosra (filiala siriană a Al-Qaida) ca închisoare și tribunal, la Maaret al-Noomane" în provincia Idleb, a anunțat Observatorul sirian pentru drepturile omului.

Printre victime se află probabil și prizonieri, gardieni și posibil chiar și civili, deoarece clădirea bombardată se află în apropiere de o piață, conform informațiilor furnizate de directorul ong-ului menționat, Rami Abdel Rahmane.

Orașul Maaret al-Noomane se află pe ruta Damasc — Alep și este controlat de rebeli de la finele anului 2012.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole