Până în toamnă putem avea medicamentul care tratează COVID-19, a declarat, în exclusivitate pentru MEDIAFAX, Alexandru Rafila. Profesorul îşi bazează afirmaţiile pe primele rezultate ale studiului cu antiviralul Remdesivir, conceput pentru tratamentul Ebola. Din 125 de pacienţi în stare critică, internaţi într-un spital din Chicago, doar doi au decedat. Starea celorlaţi s-a îmbunătăţit rapid şi cei mai mulţi au putut fi externaţi după o săptămână de tratament.
„Acesta ar fi primul produs autorizat care acţionează asupra virusului, practic împiedică replicarea virală. Ar fi primul medicament etiologic şi faptul că din cei 125 de pacienţi cu forme grave care au fost trataţi evoluţia a fost favorabilă şi chiar rapid favorabilă, după câteva zile de terapie pacienţii au putut fi mutaţi din secţiile de terapie intensivă şi după încă câteva zile au putut fi externaţi, oferă o speranţă extrem de puternică. Atunci când ai un medicament care tratează cauza bolii şi rezultatele sunt rapid observabile, speranţa este că putem avea până în toamnă un tratament care să împiedice aceste forme care provoacă un număr mare de decese, mai ales în rândul categoriilor la risc”, a explicat profesorul Alexandru Rafila.
Acesta a mai spus că 4000 de pacienţi din întreaga lume au fost trataţi cu Remdesivir, iar săptămâna viitoare ar putea fi făcute publice rezultatele pentru încă 400 de bolnavi de COVID-19 trataţi cu acest antiviral. Dacă rezultatele vor fi la fel de bune, ar fi un pas important pentru autorizarea acestui medicament în SUA, precum şi în alte ţări. Iar dacă un tratment eficient va fi folosit la scară largă, vor putea fi relaxate măsurile de distanţare socială.
„Ar trebui să ne apropiem de o situaţie în care activitatea socială, activitatea economică să se apropie de normal, mai ales că, în cursul sezonului rece, cum se întâmplă de obicei la infecţiile virale cu transmitere respiratorie, există o creştere a numărului de cazuri şi atunci putem fi mai bine pregătiţi pentru un eventual noul val care ar putea să fie înregistrat spre sfârşitul acestui an”, a adăgat profesorul.
Antiviralul nu există încă în România.
„Am făcut o aplicaţie prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru ca ţara noastră să fie inclusă în cadrul unui studiu care include 27 de ţări. El presupune administrarea acestui medicament în paralel cu cele care sunt introduse în protocoalele terapeutice naţionale, sperăm să obţinem cât mai repede aprobarea de la Agenţia Naţională a Medicamentului, care trebuie să avizeze protocolul propus de către OMS şi, într-un timp cât mai scurt, eu sper o săptămână, maximum două, să putem încheia aplicaţia, iar pacienţii din România să poată beneficia de acest medicament. Pe de altă parte, există şi o altă posibilitate, în perioada imediat următoare, care se referă la studii organizate chiar de compania producătoare”, a mai spus Alexandru Rafila.
Profesorul susține că singurul lucru care îi poate fi reproşat studiului cu Remdesivir este faptul că nu are şi un grup de control.