Antena 3 CNN Coronavirus Rafila (OMS) le răspunde celor care susțin că virusul nu există: Asta frizează alte aspecte, nu cele legate de bunul simț

Rafila (OMS) le răspunde celor care susțin că virusul nu există: Asta frizează alte aspecte, nu cele legate de bunul simț

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 14:39 21 Mai 2020 Modificat la 14:39 21 Mai 2020

"Chestiunea legată de faptul că virusurile în general nu există funcționează demult. Inclusiv când a început epidemia de rujeolă în urmă cu patru ani, în România, au apărut în zona celor care se opun vaccinării informații că nu există, au făcut și pariuri.

Cred că e clar că există boli infecțioase. Cu asta cred că suntem cu toții de acord. (...)

Bolile astea (...), produse de virusuri sau bacterii, care pot și văzute, pentru cei care sunt curioși. La bacterii e mai simplu că sunt mai mari, la virusuri e mai complicat că un virus e o particulă care nu se multiplică decât în interiorul unei celule pe care o infectează și atunci ai nevoie de culturi de celule, dar chiar particula virală se poate vedea la un microscop electronic, se pot vedea efectele legate de distrugerea celulelor pe care le infectează.

Să vii să spui că ceva care a fost dovedit științific nu există și că există o conspirație, eu cred că frizează alte aspecte, nu cele legate de bunul simț, ci de o judecată cât de cât echilibrată", a declarat Alexandru Rafila, potrivit digi 24.ro.
 

Etichete: conspiratii
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole