În relatarea Sky News își găsește locul și un civil afgan care trăiește în Anglia și care vrea să-i aducă pe cei 400 în Regatul Unit, pentru a putea trăi o viață tihnită.
Relatarea postului britanic completează imaginea dezastrului trupelor guvernamentale afgane, a căror disoluție, trădare sau ineficiență a dus la căderea țării în mâinile insurgenților islamiști în doar 11 zile, în prima parte a lunii trecute.
Rafi Hottak, 35 de ani, a lucrat ca interpret pentru forțele britanice detașate în Afganistan. Acum trăiește în Birmingham și se ocupă, între altele, cu alcătuirea unei liste cu membri ai trupelor de elită afgane pe care dorește să-i ajute.
El intenționează să prezinte guvernului britanic lista de nume, pentru a-i presa pe miniștrii de la Londra să acționeze.
Interpret afgan: Soldații de elită merită o viață tihnită
"Au servit guvernul britanic 20 de ani și merită o viață fără teama de a fi uciși", spune Hottak, cu referire la soldații afgani.
Beneficiind de cea mai avansată instrucție, trupele speciale ale armatei afgane au fost antrenate de specialiști din SUA, Marea Britanie și alte țări aliate și au primit drept indicator un număr din trei cifre.
Printre acestea se află așa-numitului grup CF 333 (Commando Force 333) care ar fi fost constituit acum aproape 20 de ani de forțele speciale britanice.
Bine antrenați, combatanții CF 333 au luptat pe teritoriul afgan susținuți de omologii lor britanici, până la retragerea trupelor coaliției internaționale.
Fostul translator afgan spune că militarii CF 333 au jucat un rol important în operațiunile contra țintelor talibane și teroriste și au ajutat ca țări precum Marea Britanie să rămână sigure, fără a mai pomeni contribuția lor la întărirea securității în propria țară.
"Aceste trupe speciale s-au aflat în prima linie împotriva tuturor grupărilor teroriste. A-i lăsa în urmă ar însemna un eșec, o trădare a acestor curajoși soldați. Merită să trăiască o viață demnă și sigură", spune Rafi Hottak, conform Sky News.
Ce spun soldații de elită pe care vrea Hottak să-i salveze: "Nu suntem acasă, ne ascundem"
Hottak a venit în 2011 în Marea Britanie, a învățat contabilitate și și-a deschis propria afacere, notează Sky News.
Tatăl a trei copii, bărbatul susține oricine a lucrat pentru forțele britanice merită să fie adus în siguranță în Regatul Unit.
El este însă în mod special îngrijorat de cei din CF 333, pe care talibanii i-ar viza în mod special, întrucât sunt percepuți ca o amenințare pentru regim.
Hottak rememorează mesajele de la acești militari de elită iar fiecare mesaj spune în esență același lucru: "Vom fi uciși, ne ascundem, nu suntem în localitățile noastre, nu suntem acasă".
Pe lângă frica de talibani, acești bravi soldați se confruntă și cu șomajul, întrucât armata guvernamentală nu mai există.
Fără a comenta situația militarilor afgani în mod special, un purtător de cuvânt al ministerului britanic al apărării a declarat că "angajamentul Regatului Unit față de persoanele eligibile nu este limitat în timp și va rezista".
"Vom continua să facem tot posibilul pentru a-i ajuta pe cei care ne-au ajutat", a spus oficialul.