Antena 3 CNN Sport Alimentul ”esențial” din dieta lui Rafael Nadal. Îl consumă în fiecare dimineață

Alimentul ”esențial” din dieta lui Rafael Nadal. Îl consumă în fiecare dimineață

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 18:00 07 Iun 2022 Modificat la 18:00 07 Iun 2022

Nadal susține că există un aliment pe care îl consumă în fiecare dimineață și la care nu renunță niciodată. Este vorba despre uleiul de măsline extravirgin, despre care susține că este ”esențial” pentru el.  

„Oriunde aș fi, mereu caut măsline sau ulei de măsline extravirgin. Este un aliment obligatoriu pentru mine. În fiecare dimineață am la micul dejun pâine prăjită cu ulei de măsline, iar la prânz și la cină de obicei am o salată sau pește, mereu cu un strop de ulei de măsline extravirgin. Este o parte fixă a dietei mele și a modului meu de a mânca. Combinarea unei alimentații echilibrate cu practicarea sportului te face să fii un om mai bun, te face să te simți mai bine”, a explicat tenismenul într-un interviu acordat Evooleum Guide, care întocmește în fiecare an un clasament al celor mai bune 100 de uleiuri de măsline extravirgine din toate lume. 

Alimentul menționat de sportiv este nelipsit din alimentația lui datorită beneficiilor mari pentru sănătate, ”reducând inflamația, stresul oxidativ și riscul cardiovascular legat de îmbătrânire”, potrivit Fundației Spaniole pentru Sănătatea Inimii.  

De asemenea, în comparație cu alte uleiuri, uleiul de măsline conține o cantitate mare de polifenoli, vitamine precum K și D care protejează oasele, dar și alte minerale, scrie as.com.

Etichete: Rafael Nadal
Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole