Potrivit CNSU, ajutorul umanitar a fost solicitat de autoritățile de la Kiev, prin Mecanismul European de Protecție Civilă și prin Centrul Euro-Atlantic de Coordonare și Răspuns la Dezastre.
Ajutoarele sunt acordate cu titlu gratuit, iar transportul va fi asigurat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pe cale rutieră. Fondurile necesare executării misiunii de asistență internațională se alocă din bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile competente.
"Decizia a fost luată în cadrul CNSU conform procedurii şi în următoarele zile urmează ca aceste materiale după ce sunt acceptate să ajungă la partea ucrainiană", a spus Raed Arafat la Punctul de Întâlnire de la Antena 3
Potrivit anexei la hotărâre, România va trimite în Ucraina analgezice, antiinflamatoare și antibiotice. De asemenea, vor fi trimise și substanțe dezinfectante.