Întrebat duminică seara la Digi24 cum evaluează rezultatele măsurilor impuse în urmă cu două trei săptămâni, Raed Arafat a răspuns: "În acest moment putem să spunem că nu mai avem această creștere exponențială care a fost, suntem undeva la un platou, cu unele creșteri și scăderi. Deci nu putem să spunem că situația este spre bine în acest moment, nici nu putem să spunem că există creșterea care a existat acum două trei săptămâni".
Măsurile au început să aibă un efect, dar durează 30 de zile ca autoritățile să vadă dacă au avut efectul scontat: "Dacă nu, atunci trebuie prelungite sau luate măsuri suplimentare".
Întrebat, de asemenea, despre veștile bune în ce privește vaccinul și avertismentul OMS despre un posibil val trei al pandemiei, șeful DSU a spus: "Trebuie să ne pregătim mai departe și să lucrăm pe combaterea impactului virusului și în același timp să ne pregătim pentru administrarea vaccinului și pentru vaccinarea populației într-un număr cât mai mare posibil".
Despre campania de vaccinare, Raed Arafat a spus doar că „se lucrează foarte serios” în așa fel încât să nu existe nicio întârziere în momentul în care vaccinul va deveni disponibil.
Coronavirus în România, 22 noiembrie 2020
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.837 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.492. Dintre acestea, 1.174 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.898.743 teste.
Până astăzi, 10.047 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 21.11.2020 (10:00) – 22.11.2020 (10:00) au fost raportate 131 de decese (69 bărbați și 62 femei).