Antena 3 CNN Coronavirus Cum trebuie decalat programul angajaților, de luni. Raed Arafat: ”Cei care vin cu transportul în comun se vor împărți”

Cum trebuie decalat programul angajaților, de luni. Raed Arafat: ”Cei care vin cu transportul în comun se vor împărți”

Silvia Țigănilă
1 minut de citit Publicat la 09:35 07 Noi 2020 Modificat la 09:35 07 Noi 2020

”Dacă e o instituție cu peste 50 de angajați, să împartă oamenii în 2 grupe. E o obligație legală. Ca să decalăm programul, ne interesează cei care vin cu mijloacele de transport în comun. Cei care vin pe cont propriu, îi lăsăm deoparte. Cei care vin cu transportul în comun se vor împărți.

Un grup care începe la 8, de exemplu, următorul grup minimum o oră decalare, ca să plece mai târziu de acasă. Acest lucru va duce la reducerea numărului de oameni prezenți în mijloacele de transport.

Angajatorii trebuie să facă această analiză și să împartă oamenii în 2 grupe. Depinde de natura instituției și a tipului de activitate, dar trebuie să existe minimum o oră la venire și la plecare”, a explicat Arafat, la Digi 24.

Citiți și: Măsurile dure care ar putea închide țara! Restricțiile care dau peste cap viețile românilor

Dacă angajatul declară că vine cu autoturismul personal, el trebuie să fie scos din organizarea grupului, a mai spus Raed Arafat.

Potrivit lui, ”e normal să reducem impactul pe transportul în comun”.

”Autoritățile locale pot să suplimenteze transportul în comun, acolo unde e cazul”, a adăugat secretarul de stat în MAI. 

Citiți și: Inspecţia Muncii a publicat ghidul pentru activităţi de telemuncă şi muncă la domiciliu

România a doborât și vineri recordul de noi infectări cu coronavirus. Au fost 10.260 cazuri noi în ultima zi și 123 decese, iar la terapie intensivă pacienții au ajuns la 1.001.

Coronavirus în România, 6 noiembrie 2020. Vinerea neagră. 10.260 cazuri noi de infectare

Până vineri, 6 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 287.062 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

195.971 de pacienți au fost declarați vindecați.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole