Antena 3 CNN Coronavirus Raed Arafat: "Suntem la un platou | Vom avea zile cu număr mare de decese"

Raed Arafat: "Suntem la un platou | Vom avea zile cu număr mare de decese"

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 15:52 29 Oct 2021 Modificat la 15:52 29 Oct 2021

România este pe un platou în privința cazurilor de COVID-19 și înregistrează tendință de scădere ușoară de la o zi la alta, însă, din păcate, numărul de cazuri la ATI sugerează că vor fi în continuare zile cu multe decese, a spus, astăzi, șeful DSU, dr. Raed Arafat.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 12.474 de cazuri noi, tendința fiind de scădere.

"Este clar că suntem acum deja de câteva zile la un platou. Există tendința foarte ușoară de scădere, dar încă trebuie monitorizat acest lucru. Nu putem să tragem concluzii până nu vedem că e un lucru consistent și care va fi viteza cu care vor scădea cazurile noi.

Numărul este foarte mare și cu siguranță va produce în următoarea perioadă presiune asupra sistemului sanitar, asupra secțiilor de terapie intensivă și asupra unităților de primiri urgențe", a declarat Raed Arafat, într-o conferinţă de presă.

În ciuda scăderii numărului de cazuri noi, în ultima săptămână au fost mai mulți pacienți la ATI. În 22 octombrie au fost 1.848 de persoane la ATI, iar vineri, 29 octombrie, 1.875.

Bilanţ COVID-19 din 29 octombrie 2021, în România. 480 de români au murit în ultimele 24 de ore

"Și aici vedeți că chiar dacă există un platou sau o ușoară scădere a numărului cazurilor noi, totuși numărul cazurilor de ATI a crescut. La decese din păcate ne situăm la un număr mare, azi (vineri – n.r.) 481. Am depășit recordul de 500 în ultimele zile.

Numărul de decese este corelat și numărul cazurilor care se află în terapie intensivă și creșterea acestui număr din terapie intensivă poate să însemne că vom avea în continuare zile cu un număr mare de decese", a mai spus dr. Raed Arafat.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole