Antena 3 CNN Actualitate Raed Arafat, anunț crucial în plină pandemie de coronavirus

Raed Arafat, anunț crucial în plină pandemie de coronavirus

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 08:00 26 Oct 2020 Modificat la 08:00 26 Oct 2020

Raed Arafat spune că, țara noastră, are în acest moment 1,200 de paturi de Terapie Intensivă, dar, potrivit comunicatului Grupului de Comunicare Strategică, ieri erau internate la ATI 823 de persoane infectate. Asta înseamnă că, la Terapie Intensivă, mai sunt doar 372 de locuri libere. 

Creștere alarmantă a cazurilor grave

Numărul pacienților care au nevoie de terapie intensivă a crescut rapid de la o zi la alta în ultima vreme, potrivit comunicărilor oficiale. 

”Până acum, pentru cazurile COVID, noi avem anunțate peste 1,000 de paturi, aproximativ 1,200 de paturi de Terapie Intensivă COVID. Dar bineînțeles că acest număr poate fi crescut luând și din alte sectoare. Din discuțiile pe care le-am avut în ultimul timp, cel puțin în București, spitalele de urgență care nu sunt spitale COVID sau angajate să aibă un număr de paturi de Terapie Intensivă, va avea Spitalul Malaxa paturi de Terapie Intensivă, există unitățile mobile de Terapie Intensivă care sunt operaționale și, bineînțeles, mai avem proiecte în care să suplimentăm partea modulară și partea mobilă de Terapie Intensivă. 

Paturi de Terapie Intensivă în Spitalele de Urgență

Există inclusiv un proiect care a fost aprobat memorandumului din ultima ședință a Guvernului, prin Ministerul Fondurilor Europene, spitalele de o anumită categorie să poată să creeze module fixe lângă spitale, cum a făcut Brașov, cum este la Spitalul Elias, sau, bineînțeles, unități mobile care să fie amplasate lângă spitale pe o anumită perioadă după care stocate pentru anumite situații”, a declarat Raed Arafat. 

Raed Arafat, despre petrecerile de Crăciun și Revelion: "Din păcate, va fi imposibil"

Petrecerile de după alegerile locale ar fi avut un impact serios asupra numărului de cazuri de COVID-19, astfel că, pentru parlamentare, se vor lua măsuri stricte pentru a le interzice „și în scris”.

Sărbători adaptate virusului

Despre sărbătorile de iarnă, Raed Arafat a spus că acestea vor fi „adaptate virusului”.

"Despre sărbătorile de iarnă... este încă o perioadă care va trebui să fie adaptată acestui virus. Știu că atunci o să avem din nou foarte mulți oameni care o să vrea să sărbătorească sărbătorile de iarnă ca și cum nu ar fi fost virusul și nu este nicio problemă.

Din păcate acest lucru va fi imposibil.

Va trebui să ne adaptăm modului în care în acest an vom trece prin perioadele respective în speranța că la anul vom putea să revenim la cât mai aproape de viață normală, cum o știam noi înaintea acestui virus", a mai spus Arafat.

Etichete: Raed Arafat
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole