Antena 3 CNN Actualitate Raed Arafat: Nu cred că se vor relaxa și alte măsuri de restricție până pe 1 iunie

Raed Arafat: Nu cred că se vor relaxa și alte măsuri de restricție până pe 1 iunie

1 minut de citit Publicat la 23:02 13 Mai 2020 Modificat la 23:02 13 Mai 2020

"Noi am spus foarte clar. Primele măsuri pe care le relaxăm sunt cele cu risc mai mic, iar următoarele măsuri depind de evaluarea perioadei care trece după aplicarea primelor măsuri. Adică măsurile care încep de pe data de 15 sunt măsuri calculate, discutate, cu un risc acceptat, dar limitat. Există această mișcare liberă în orașe și vedem care e impactul în câteva săptămâni. Și apoi, dacă vedem că efectul e mic, riscul a fost mic, luăm alte măsuri. Măsurile respective vor fi luate în sensul de a relaxa aspecte economice care sunt afectate foarte serios.

Dar nu poți în data de 14 să vii și să spui că relaxezi și turismul și terasele și restaurantele și cluburile. Să luăm scenariile. Deschizi turismul și îți vin persoane care sunt afectate și nu ai de unde să știi. Își infectează personalul și pe toți. Ce faci cu hotelul? Îl închizi după o săptămână.

Arafat a explicat că perioada de evaluare a primelor măsuri de relaxare este de 14 zile. Cel mai probabil nu se vor relaxa alte restricții până pe 1 iunie, a spus secretarul de stat în MAI.

"Acum, perioada de evaluare declarată de colegii noștri epidemiologi este de aproximativ 14 zile după primele măsuri de relaxare. Urmărim evoluția, urmărim dacă se schimbă lucrurile și apoi venim și spunem care e următorul set de măsuri.

Avem o curbă în scădere, dar are și alte caracteristici pe care le analizează colegii epidemiologi. După 15 mai e posibil să vedem din nou o creștere.

Depinde de cum evoluează lucrurile, pe parcurs, dacă se vede că anumite lucruri pot fi rificate. Eu nu cred că vom ridica alte restricții între 15 mai și 1 iunie. Va fi o perioadă de evaluare. Perioada normală de evaluare e de 14 zile. Dacă apar măsuri care pot fi relaxate pe parcurs, cu siguranță Comitetul Național se va întâlni și vor fi luate noi decizii", a mai spus Arafat.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole