Raed Arafat are cuvinte de laudă pentru toţi cei care sunt implicaţi şi dedicaţi muncii pentru ca acest sistem să funcţioneze.
''Nu doar populaţia a dat dovadă de solidaritate, ci şi solidaritatea care a avut-o şi mass-media în momente importante de înfiinţare a SMURD-ului, solidaritatea pe care au avut-o colegii, dar şi implicarea şi sacrificiul care l-au arătat mulţi colegi. Ca să faci acest lucru, fie că ei sunt medici, asistenţi, pompieri, piloţi. Toată lumea, mână în mână ca să funcţioneze acest sistem. Şi până în ziua de astăzi sunt mulţi care îşi sacrifică timpul lor, viaţa lor privată pentru a face ceva ca să funcţioneze sistemul. Sunt mulţi care fac ore multe, ca nu cumva să rămână maşina de Terapie Intensivă fără medic de gardă, sau elicopterul fără medic de gardă.
Raed Arafat a prezentat şi avionul donat de populaţie din impozitul de 2% care acum se află în reparaţie la motoare, dar şi cel donat de Ion Ţiriac.
Secretarul de stat a arătat şi avionul cu viteză mare care face misiuni în ziua de astăzi şi de asemenea a făcut şi un anunţ foarte important.
''Pot să vă spun că este un proiect european de achiziţie a două avioane noi pentru SMURD şi deja lucrăm pe el. Suntem foarte avansaţi. Va avea capacitate mai mare, de doi-trei pacienţi. Doi pacienţi de Terapie Intensivă minim şi posibil şi al treilea, care să nu fie de Terapie Intensivă. Vorbim de avioane de viteză mare care să ne permită să facem transporturile în viteză şi în condiţii de siguranţă, aşa că în următorii doi ani, cu siguranţă vom vedea o schimbare şi la partea de avioane la SMURD, în sensul în care va veni ceva foarte modern, nou şi care va intra în lucru'', a spus Raed Arafat, cu menţiunea că mai sunt şi alte şase elicopterele achiziţionate din fonduri europene.
Secretarul de stat s-a întors în timp şi a privit cu nostalgie imagini din 1990 de la primele intervenţii SMURD.