Antena 3 CNN Actualitate Raed Arafat explică de ce era nevoie de închiderea magazinelor la ora 18.00

Raed Arafat explică de ce era nevoie de închiderea magazinelor la ora 18.00

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 20:51 25 Mar 2021 Modificat la 20:51 25 Mar 2021

"Am să vă spun sfatul pe care îl dau. În primul rând, am menționat să fie și un ordin al ministrului sănătății și al ministerelor de resort, probabil Ministerul Economiei, care vor stabili inclusiv care sunt regulile, numărul de persoane în magazin și în spațiul respectiv și cum se va controla acest lucru. Dar, pentru că sunt convins că vor fi multe discuții aici, când ai ajuns la faza la care la ora 18.00 se închide magazinul și la ora 20.00 trebuie să fii acasă, înseamnă că ești în faza în care agenții economici trebuie să se gândească la telemuncă, trebuie să se gândească la decalarea programului de muncă.

Asta nu înseamnă că noi muncim normal până la ora 18.00, după care toată lumea este la magazin. Înseamnă că trebuie să ne adaptăm, acest program trebuie să ne trimită către o adaptare la locul de muncă pentru a reduce contactul și acolo. Regulile sunt prevăzute, trebuie doar respectate. Dacă faci acest lucru, pot să găsești și momentul în care te duci la magazin nu neapărat la ora 17.55, poți să desemnezi ziua în care te duci, că nu vei merge în fiecare zi", a spus Raed Arafat.

Magazinele se închid la ora 18.00 și intră în vigoare restricții de deplasare de la ora 20.00 acolo unde incidența este de peste 7,5 la mie toată săptămâna, iar acolo unde incidența este de peste 4 la mie, restricțiile sunt doar pentru weekend, a anunțat, joi seara, Raed Arafat.

„În primul rând, referitor la intervalul orar în care este permisă circulația. Acolo unde incidența va fi peste 4 la mie în ultimele 14 zile urmează ca în timpul weekendului și anume în timpul zilelor de vineri, sâmbătă și duminică circulația să fie permisă doar până la ora 20:00 și nu până la 22:00, cum este acum, iar la operatorii economici activitatea să fie permisă numai până la ora 18:00. Revenirea asupra acestei măsuri pe timpul weekendului se face când incidența scade sub 3,5 la mie”, a spus Arafat.

Șeful DSU a mai spus că o a doua măsură vizează zonele unde incidența depășește 7,5 la mie. Aici, circulația va fi permisă până la ora 20:00 pe toată durata săptămânii, iar la operatorii economici pot desfășura activitate până la ora 18:00 pe toată durata săptămânii. Revenirea asupra acestei măsuri va fi dacă scade incidența sub 7 la mie.

„Sunt abilitați în această hotărâre Ministerul Sănătății și ministerele de resort să emită sau să modifice ordinele existente astfel încât să fie foarte clar la operatorii economici, gen magazine, hipermarketuri, supermarketuri când se intră care va fi numărul de persoane permis înăuntru și cum va fi controlată această măsură. Acest lucru se așteaptă să fie clarificat la nivel de ordine de ministru”, a spus Arafat.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole