Antena 3 CNN Actualitate Social Raed Arafat, despre românii răniţi în Ungaria: O să-i aducem în ţară, dacă decid medicii de la Debreţin

Raed Arafat, despre românii răniţi în Ungaria: O să-i aducem în ţară, dacă decid medicii de la Debreţin

<1 minut de citit Publicat la 14:24 25 Iul 2017 Modificat la 14:24 25 Iul 2017

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, marţi, că doi din cei şase răniţi în accidentul petrecut în Ungaria sunt în stare gravă şi a precizat că medicii din România ţin legătura cu cei de la Debreţin, pentru un eventual transfer al răniţilor în România.

"Sunt trei decedaţi, şase răniţi, din care doi grav la spitalul din Debreţin. Ţinem legătura cu Debreţin. La un moment dat, o să-i aducem poate începând de mâine în ţară, dacă decid medicii de la Debreţin", a declarat Raed Arafat.

Trei cetăţeni români au murit marţi într-un accident rutier produs în Ungaria, iar alţi şase sunt răniţi, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

"Consulatul General al României la Gyula are în atenţie accidentul produs în dimineaţa zilei de 25 iulie şi a întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare", a anunţat MAE.

Potrivit primelor informaţii, accidentul s-a soldat cu decesul a trei cetăţeni români, precum şi cu rănirea altor şase care au fost transportaţi şi internaţi la spitale din proximitate.

 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole