„Subliniem faptul că asta nu înseamnă să nu respectăm regulile, masca trebuie să devină obligatorie, distanțarea socială. Modul în care conviețuim cu virusul acum este important. Trebuie să fim foarte responsabili. Este o ușoară pantă descendentă. Știm că situația este sub control. Dar asta nu garantează că numărul cazurilor nu poate crește.”, a declarat șeful DSU la Digi FM.
De asemenea, secretarul de stat MAI a ținut să explice faptul că vidul legislativ de trei zile nu înseamnă că oamenii nu vor fi sancționați de poliție dacă încalcă regulile și că relaxarea restricțiilor nu înseamnă că ar trebui să mergem la mare și la munte. Mai mult, ei îi acuză pe cei care răspândesc mesaje pe social media în favoarea încălcării restricțiilor nu își doresc decât haos în societate.
„Cei care răspândesc informații neverificate vor să creeze derută, să creeze nesiguranță, să scadă încrederea oamenilor în autorități, să creeze un oarecare haos. Cine pune astfel de mesaj, intenția lui este ca populația să nu respecte regulile. Că amendăm, că nu amendăm, populația trebuie să înțeleagă că este pentru interesul ei respectarea regulilor. Astfel de mesaje de pe rețelele de socializare trebuie să fie ignorate. Cine încalcă regulile, poliția va lua măsuri. Inclusiv să dea amendă. Știu că e o problemă legislativă. Dar există soluții pentru a se lua măsuri. Haideți ca în următoarele două săptămâni să fim liniștiți, să nu venim cu prea multe explicații și interpretări cum că putem merge la mare să facem turism. Nu ăsta este scopul. Când vorbim despre o drumeție, e vorba să mergem cu mașina undeva aproape, ne plimbăm, mergem la pescuit, mergem să alergăm. Nu am deschis drumurile la mare și la munte ca să meargă toată lumea. Să înțelegem că măsurile de relaxare sunt limitate la acest moment.”, a mai spus Arafat.