”Nu credeam că o să aflu asemenea informații care să descrie o realitate cruntă din țara noastră: se importă masiv legume și fructe din afara Uniunii Europene, iar acestea sunt pline de substanțe toxice.
Toate piețele din România, inclusiv cele clasice, de cartier, chiar și unele mari magazine primesc aceste mărfuri care vin din anumite zone din Orientul Mijlociu și din Africa dar și o țară mai apropiată de noi: Turcia, care este în capul listei de legume și fructe pline de toxine," a declarat Radu Tudor.
Avertizare către români: Uitați-vă pe etichete!
"Știu că puțini dintre dumneavoastră faceți acest exercițiu pe care vă rog din această seară să-l faceți cu sfințenie: uitați-vă pe eticheta fructelor și legumelor pe care le cumpărați. Etichete nu prea există pe la piață, dar acolo aveti oameni de încredere, știți care sunt samsari și care sunt cultivatori.
Dar în schimb dacă mergeți la un market, supermarket, hipermarket, vă îndemn sa vă uitați pe etichetă și vă spun ca un avertisment jurnalistic: dacă nu sunt produse din interiorul spațiului UE, să fiți foarte reticenți în a le cumpăra. Normele europene sunt foarte stricte în privința tratamentului aplicat legumelor și fructelor. Acestea nu sunt respectate în afara spațiului UE," a atras atenția jurnalistul.