Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor. "Planul lui Putin a fost dezvăluit și prevede ocuparea a două treimi din Ucraina. Cea mai gravă situație pentru România de la căderea comunismului"

Radu Tudor. "Planul lui Putin a fost dezvăluit și prevede ocuparea a două treimi din Ucraina. Cea mai gravă situație pentru România de la căderea comunismului"

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 19:10 05 Dec 2021 Modificat la 19:13 05 Dec 2021

"Este cea mai gravă situație de securitate în zona țării noastre și în bazinul Mării Negre de la căderea comunismului și de la terminarea Războiului Rece.

Războiului clasic i se adaugă o componentă hibridă puternică, prin care Moscova lansează - prin proxy - manipulări, fake news, conspirații și campanii furibunde de destabilizare a țărilor Uniunii Europene și NATO, având ca ține persoane și instituții ce pledează pentru coeziune euro-atlantică în fața amenințării iminente a Rusiei", continuă jurnalistul.

El citează un material din cotidianul german Bild, conform căruia Rusia a planificat ocuparea a două treimi din Ucraina în trei faze.

Potrivit surselor din NATO și din serviciile secrete invocate de Bild, în cazul în care Putin va decide invazia, atacul ar urma să aibă loc în ianuarie-februarie 2022.

Faza 1: sudul Ucrainei

În prima etapă, Rusia intenționează să cucerească sudul Ucrainei, "pentru a asigura aprovizionarea Crimeei, precum și a tăia accesul Ucrainei la mare și, în consecință, la aprovizionare", a spus un ofițer de rang înalt pentru Bild.

Rusia intenționează să folosească navele transferate din Marea Baltică în regiune în primăvară, pentru a transporta tancuri și trupe din Crimeea în regiunea Odesa.

Potrivit unui alt oficial militar de rang înalt, planurile Rusiei prevăd o operațiune de debarcare "la est de Odesa, între orașele Fontanka și Koblevo".

Trupele ruse ar urma să înainteze la nord-est de oraș, apoi vor face stânga și vor avansa în Transnistria, înconjurând Odesa.

Totodată, în regiunea Herson, de-a lungul fluviului Nipru, se vor desfășura operațiuni aeropurtate ale forțelor speciale, blocând poduri peste cel mai important râu al țării și întrerupând astfel aprovizionarea.

Totodată, din Crimeea vor fi lansate focuri de artilerie asupra celor mai puternice poziții ucrainene.

În același timp, unitățile de tancuri rusești, cu sprijinul marinei și al forțelor aeriene, vor avansa spre vest din Donbasul ocupat, apoi se vor diviza și vor avansa, pe de o parte, spre Zaporojie, un important centru militar din sudul Ucrainei și spre Crimeea.

Dacă acest lucru va reuși, întregul teritoriu sudic al Ucrainei va fi sub control rusesc, iar Putin va construi un coridor din Rusia până la granița NATO cu România, scrie Bild.

Faza 2: Nord-Est

În paralel cu prima fază a războiului, aeronavele și rachetele balistice ale lui Putin plănuiesc să slăbească capacitățile militare ale Ucrainei în toată țara.

Dacă Kremlinul va considera că sunt îndeplinite condițiile, unitățile de tancuri rusești ar putea trece granița în regiunile Lugansk și Harkov și ar putea avansa spre marile orașe Dnipro și Poltava.

În primul rând, vor înconjura orașele și vor întrerupe electricitatea, gazul și aprovizionarea cu alimente.

"În câteva săptămâni, rușii se vor afișa ca salvatori ai civililor, invadează orașele capitulate și vor salva populația ucraineană de la foame sau de la moarte", a spus o sursă militară.

Faza 3: Kiev

În a treia etapă, armata Kremlinului va ataca Kievul din nord.

"Desigur, acest lucru s-ar putea întâmpla la începutul războiului, dacă circumstanțele o cer", a declarat o sursă citată de Bild.

Strategii NATO nu sunt siguri dacă regimul Lukașenko din Belarus va lua parte la ostilități.

Dacă Belarus se alătură atacului, Rusia ar putea înconjura Kievul din nord-est și nord-vest.

În cele din urmă, trupele ruse vor avansa aproximativ până la linia Korosten-Uman, pentru a întrerupe aprovizionarea din vestul Ucrainei.

Atunci s-ar putea aștepta la capitularea Kievului și, în consecință, a Ucrainei.

Ca urmare a unui astfel de plan, Rusia ar putea ocupa aproximativ două treimi din teritoriul actual al Ucrainei.

Continuarea, pe blogul lui Radu Tudor.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole