Încă n-am ispășit răul făcut asupra României în cei 50 de ani de comunism. Rănile încă se văd, se simt.
Am revenit acolo unde ne era locul, în Europa civilizată, dar suntem timorați, plin de cicatrici, cu o mentalitate dominată de metehnele trecutului. România plătește și azi un tribut uriaș trecutului stalinist.
E cineva azi capabil de idealurile fratelui Bălcescu? Are cineva vocația unui Saligny, care l-a chemat în România pe un anume Gustav Eiffel să construiască poduri pentru 100 de ani?
Pentru prima oară în 32 de ani, România are un premier care vine la 7,00 la Palatul Victoria, face ședințe de Guvern la 8,00 și uneori în weekend. Iar unii miniștri rup avioanele "spre casă" vineri la prânz și stau în carpe, la mama, la sarmale, până luni. Cu război la granița și cea mai mare inflație ever. Încă nu au toți membri cabinetului conștiința necesară unei țări cu multe și grave întârzieri în domenii strategice.
Civilizația, credință și vocația occidentală trebuie regăsite în fiecare dintre noi, așa cum erau ele natural generate în societate de la 1859 la 1945.
De la Cuza până la Regele Mihai.