Antrenamentele vor avea loc la baza militară situată în apropiere de Fetești.
Informațiile vin de la o companie americană care recrutează specialiști pentru această operațiune.
CNN îl citează, la rândul său, pe Radu Tudor, analist militar, jurnalist Antena 3 CNN.
"Au fost negocieri intense timp de două luni cu privire la programul de pregătire. Forțele Aeriene Române și alte țări aliate vor oferi instructori atât piloților NATO, cât și, în viitorul apropiat, piloților ucraineni în programul de antrenament F-16", a declarat jurnalistul pentru CNN.
Radu Tudor: "Antrenamentele ucrainenilor la Baza 86, mai degrabă din septembrie. Prioritatea este antrenarea piloților români"
"E puțin probabil să se întâmple de luna viitoare, dar planificarea aliaților este pe repede înainte. Prioritatea Bazei aeriene 86 de la Borcea este antrenarea piloților români, pentru că în foarte scurt timp România va primi încă 32 de avioane F16 din partea Norvegiei. Anul viitor vom avea 48 de avioane F16 și avem nevoie de mulți piloți, de mult antrenament.
Dacă simulatorul pe care noi îl avem - unul foarte performant - la Borcea, va permite și pregătirea altor aliați, inclusiv a piloților ucrainieni, lucrul acesta se va întâmpla, cred, mai degrabă din luna septembrie.
Baza 86 de la Borcea este singura care are în operare avioanele F16. Acolo este hub-ul nostru pentru astfel de avioane de luptă și evident că acolo se pregătesc toți piloții noștri. Acolo se vor pregăti și alți aliați.
Or să fie demersuri pentru o securizare mai puternică a bazei, pentru extinderea zonei de pregătire pe stimulator și pe implicarea piloților români, care au deja o experiență foarte bună și pot deveni piloți instructori.
Radu Tudor: "Piloții români au asigurat securitatea summit-ului de la Vilnius"
Trebuie să amintim că, în timp ce noi vorbim și pe toată durata summit-ului Alianței Nord-Atlantice, patru avioane românești F16 au asigurat serviciul de poliție aeriană întărită al NATO în Lituania.
Lucrul acesta certifică încă o dată poziția foarte bună a acestei baze, pregătirea piloților români. Împreună cu Olanda și Danemarca, România o să închidă cumva cercul acesta de pregătire, inclusiv pentru piloții ucrainieni.
Mai departe, să vedem care sunt țările care vor putea dona aparate de zbor F-16 după ce ucrainienii vor fi pregătiți.
Cu siguranță, faptul că România are piloți-instructori cu un număr certificat de ore de zbor și care pot instrui mai departe atât piloți români, cât și piloți ucrainieni, face din țara noastră o zonă atractivă.
Nu doar proximitatea geografică față de Ucraina, nu doar faptul că avem deja 17 avioane F-16, ci și faptul că piloții noștri sunt recunoscuți, sunt buni, execută misiuni de poliție aeriană întărită în Lituania, fiind implicați acolo în operațiunea de securizare a spațiului aerian pe durata summit-ului NATO.
Așadar, peste tot unde se iau decizii importante și unde sunt misiuni de maximă relevanță ale Alianței, sunt și piloții români, iar ceea ce se va întâmpla cu siguranță va întări securitatea zonei. Dacă vom avea mai mulți piloți pregătiți, vom putea să generăm misiuni de zbor mai ample", a spus la Antena 3 CNN realizatorul de televiziune și analistul militar Radu Tudor.