Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor: Noi nu am mai trăit așa ceva! Ceea ce se întâmplă acum e un război hibrid, foarte bine stimulat!

Radu Tudor: Noi nu am mai trăit așa ceva! Ceea ce se întâmplă acum e un război hibrid, foarte bine stimulat!

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 15:12 23 Mar 2021 Modificat la 15:12 23 Mar 2021

„Este de înțeles faptul că, după un an de pandemie, a apărut o presiune psihică, inevitabilă. Noi nu am mai trăit așa ceva. Teama de virus, teama de boală, știrile negative despre infectări, internări la ATI, decese pot să producă o stare psihică vulnerabilă. Aceasta este explicația obiectivă a faptului că foarte mulți oameni sunt afectați din punct de vedere emoțional și psihic de această pandemie. Lucrurile acestea se întâmplă în astfel de evenimente medicale.

Latura subiectivă este generată de un război hibrid, de o amploare fără precedent. România e supusă acest război hibrid folosindu-se conturi false pe Facebook, trolli, care, probabil, în trecut au fost în slujba unui partid, iar astăzi în slujba altui partid. Sunt folosite campanii de manipulare, de fake news, instigare la ură, intoleranță, amenințare. Am fost avertizați că acest război hibrid exact așa se va manifesta. Ani de zile, am ignorat aceste manifestări”, a spus Radu Tudor, potrivit DC News

”Sunt operațiuni care vizează, în primul rând, partea vulnerabilă a populației”

„Sunt operațiuni care vizează, în primul rând, partea vulnerabilă a populației. Și, dacă există câteva mii de conturi false care te înjură pe Facebook și mai apar alte câteva sute sau mii de oameni care, pe fondul unor afectări emoționale, pică în această plasă, deja curentul este creat. Cine se află în spatele acestor operațiuni? Cine sunt acele entități care stimulează o dezbinare profundă a societății românești, bazată în primul rând pe intoleranță, ură și dorința de a face rău semenului tău, având ca element primordial intoleranța față de o opinie contrară?!”, a mai spus Radu Tudor.

”Mi-e teamă că acest derapaj devine, încet, încet, dintr-un curent minoritar, unul majoritar”

„Este foarte greu să mai porți o dezbatere civilizată în România cu argumente pro și contra. E foarte greu să mai fii de acord cu cineva care poate susține un punct de vedere diferit și să încerci să-l combați cu eleganță, decență, bun simț, cu șapte ani de acasă. Toată lumea vrea moarte, pușcărie, arestări, blesteme. Mi-e teamă că acest derapaj devine, încet, încet, dintr-un curent minoritar, unul majoritar. Aș spune că social media e responsabilă, prin lipsa de reglementare, de aceste derapaje. Îmi aduc aminte de audierea lui Mark Zuckerberg în Congresul american. L-au luat la rost: de ce nu oprește milioanele de conturi false, paginile care instigă la ură, la intoleranță, la război.

Ceea ce se întâmplă acum e un război hibrid, foarte bine stimulat. Are drept obiectiv destabilizarea psihică, emoțională a României. Astfel de operațiuni se regăsesc și în alte țări”, a adăugat Radu Tudor. 

Etichete: radu tudor
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole