Într-un studiu interesant publicat pe pagina sa de internet, SRI abordează acest fenomen care s-a amplificat mult de la debutul pandemiei, al informaţiilor false, scrie jurnalistul Antena 3, Radu Tudor, pe blog.
"Fenomenul fake news este la fel de vechi precum sunt ştirile, doar că de-a lungul timpul i-au fost atribuite diferite denumiri – zvon, diversiune, dezinformare, propagandă.
SRI:" Fenomenul fake news este la fel de vechi precum sunt ştirile"
Însă este evident şi trebuie admis faptul că amploarea fenomenului şi dobândirea de multiple valenţe (din punctul de vedere al obiectivelor) au avut trenduri ascendente odată cu dezvoltarea tehnologică şi diversificarea modalităţilor de comunicare în masă şi a canalelor de transmitere a datelor (trecerea de la exclusivitatea presei scrise/ tipărite la online media, blogging, reţele de socializare, videosharing sau vlogging).
Fără o reglementare clară, fake news este interpretat drept o ştire complet falsă sau cu pasaje incomplete, respectiv parţial adevărate, lansată în scopul formării unor opinii eronate de către cei care o accesează", se arată în raportul Serviciului Român de Informaţii.