Radu Tudor a comentat, în ediția de marți a emisiunii ''La ordinea zilei'', atacul lansat de Laura Codruța Kovesi la adresa SIE și replica pe care acesta a transmis-o șefei DNA.
''Așa, la prima vedere putem să identificăm un conflict între DNA și SIE și o dorință a doamnei Kovesi de a-l pune la punct pe Mihai Răzvan Ungureanu și o replică foarte usturătoare a lui Mihai Răzvan Ungureanu potrivit căreia doamna Kovesi are mentalitatea fostei Securități. În spatele acestui reproș public - nu am văzut foarte mulți șefi de instituții în ultimii 25 de ani care să facă astfel de reproșuri în public. Genul acesta de discuții între oameni responsabili se fac în interiorul instituțiilor, se fac în CSAT, se fac între patru ochi, în niciun caz în public. Nu spui spionajului tău că ești tâmpit, că ești prost și că n-ai fost în stare să dai niște informări'', a spus Radu Tudor.