Antena 3 CNN Opinii A înțeles, în sfârșit, și Ludovic Orban, cum e cu gazele din Marea Neagră și miliardele necesare economiei

A înțeles, în sfârșit, și Ludovic Orban, cum e cu gazele din Marea Neagră și miliardele necesare economiei

Radu Tudor
<1 minut de citit Publicat la 13:04 28 Feb 2021 Modificat la 23:38 01 Mar 2021

“Pe gaz, pe lângă alocarea de 200 milioane pe exerciţiul actual, eu cred că putem să solicităm finanţare şi pe PNRR. De asemenea, noi am solicitat deja, în cadrul bugetului 2021 – 2027, încă 800 de milioane. (…) E o nevoie mare de tot de finanţare. Aici trebuie să vă spun că noi am prevăzut şi am făcut o modificare la Legea gazelor şi electricităţii prin care 50% din taxe…, odată ce pornesc exploatările offshore şi deja e posibil în cursul acestui an să înceapă prima exploatare offshore, o parte din taxele care sunt colectate din exploatările de gaz de la Marea Neagră, exploatări offshore, să se constituie într-un fond care să finanţeze astfel de investiţii. Adică este posibil să avem o resursă şi bugetară pentru a suplimenta aceste investiţii”, a afirmat Ludovic Orban, la dezbaterea pe tema Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, organizată la CJ Vrancea.

El s-a referit şi la Compania Naţională de Investiţii, menţionând că pot fi lansate proiecte noi prin această companie.

Continuarea, pe radu-tudor.ro.

Citește mai multe din Opinii
» Citește mai multe din Opinii
TOP articole