Radu Tudor a descris, la Sinteza zilei, primele șase luni de zile de la instalarea Guvernului Dacian Cioloș, arătând că, deși este un om onest și bine intenționat, nu are anvergura unui prim-ministru.
”L-am privit cu atenție și am crezut că este o mare speranță a politicii românești, chiar dacă el este un independent din punct de vedere politic. Îl văd însă acum după șase luni de zile pe Dacian Cioloș transformat mai degrabă într-un soi de editorialist la revista economica. Spun asta pentru că îl vîd în aparițiile publică că nu face decât să constate niște lucruri care nu funcționează și să remarce prea puțin din performanțele sale”, a spus Radu Tudor, la Antena 3.
”Dacian Cioloș este un om bine intenționat, dar ezitant, fără anvergura necesară unui prim-ministru”, a mai spus Radu Tudor, arătând că acesta nu a avut o intervenție fermă în scandalurile din timpul mandatului său.
”Avem în șase luni de zile patru demisii de miniștri”, a subliniat Radu Tudor.