Antena 3 CNN Coronavirus Radu Țincu: ”Al treilea val se poate încheia!” Momentul în care vom reveni la normalitate

Radu Țincu: ”Al treilea val se poate încheia!” Momentul în care vom reveni la normalitate

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 14:44 31 Mar 2021 Modificat la 14:44 31 Mar 2021

”Al treilea val se poate încheia din două motive. În primul rând pentru că s-au introdus anumite măsuri de restricție, măsuri sanitare sporite care vor duce la o scădere a ratei de transmitere a virusului. Pe de altă parte avem o campanie de vaccinare care capătă din ce în ce mai multe contur, astfel încât o proporție din populație va fi imunizată, lucru care va contribui la stoparea acestui val. 

Sunt două aspecte în ceea ce privește pandemia și momentul în care se va opri. O primă problemă o reprezintă sistemul sanitar și presiunea pe sistemul sanitar. Există modele matematice dezvoltate de britanici care ne spun că la 32 de zile de la momentul în care am imunizat populația vulnerabilă, discutăm de vârstnici cu patologii cronice, mortalitatea în rândul acestei categorii va scădea cu 90%. Este un aspect important. Și dacă discutăm despre când s-ar putea relaxa măsurile și să putem spune că revenim la viața normală, atunci când vom avea un grad de imunizare colectivă care depășește 70-75% din populația unei comunități. 

”Cred că undeva în septembrie, octombrie, cel mai probabil vom avea șansa să revenim la normalitate”

Dacă ne uităm, 70-75% din populația României înseamnă undeva la 10 milioane de persoane, trebuie să creștem capacitatea de vaccinare. Atât firmele care sunt în prezent în România și au crescut capacitatea de producție a vaccinurilor, se anticipează o creștere a numărului de doze. Pe de altă parte, începând din aprilie, vom avea și vaccinul Johnson and Johnson, care, având o stabilitate foarte bună la temperatură (...), va putea să contribuie la vaccinarea prin cabinetele medicilor de familie sau în zonele rurale unde nu există centre de vaccinare. 

Și eu cred că undeva în septembrie, octombrie, dacă reușim să ajungem la nouă, zece milioane de persoane vaccinate, cel mai probabil vom avea șansa să revenim la normalitate”, a declarat medicul Radu Țincu la Antena 3. 

Alexandru Rafila a anunțat când vom putea reveni la normalitate: ”Cred că această creștere a numărului de cazuri va mai dura circa 45 de zile!”

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila, este de părere că valul trei va mai dura aproximativ 45 de zile, iar o revenire la o viață normală ar putea avea loc începând din toamna acestui an.

Potrivit lui Alexandru Rafila, românii trebuie să meargă în continuare să se vaccineze pentru a reuși în septembrie, octombrie, reducerea numărului de infectări. Însă, capacitatea de vaccinare trebuie să ajungă la cel puțin 100.000 de persoane pe zi, inclusiv sâmbăta şi duminica.

"Eu cred că această evoluţie nefavorabilă a numărului de cazuri, a suprasolicitării secţiilor medicale şi aşa mai departe va mai dura circa 45 de zile, aşa zisul al treilea val, iar o soluţie legată de revenirea la o viaţă normală o putem obţine în toamnă, la sfârşitul lunii septembrie, octombrie, dacă campania de vaccinare va continua să funcţioneze bine din două puncte de vedere: primul, creşterea capacităţii de vaccinare la minim 100.000 de persoane pe zi inclusiv sâmbăta şi duminica (…) şi al doilea să avem aderenţa la vaccinare, pentru că e un pericol evident dacă oamenii vor fi prost informaţi, minţiţi, tensionaţi şi aşa mai departe, există acest risc al lipsei de aderenţă la vaccinare, adică degeaba ai vaccin dacă oamenii nu se vaccinează", a declarat Alexandru Rafila într-o intervenție la Prima TV, citat de digi24.ro

Etichete: Radu Țincu
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole