Antena 3 CNN Actualitate Radu Mazăre, prima noapte petrecută în Penitenciarul Rahova

Radu Mazăre, prima noapte petrecută în Penitenciarul Rahova

1 minut de citit Publicat la 08:28 21 Mai 2019 Modificat la 08:28 21 Mai 2019

Radu Mazăre a petrecut prima noapte în spatele gratiilor, pe pămâmt românesc, după ce a fost extrădat din Madagascar. A ajuns la Penitenciarul Rahova şi va rămâne acolo pentru următoarele trei săptămâni, în perioada de caratină.

În această dimineață, Radu Mazare va ajunge în fața magistraților de la Instanța Supremă, care trebuie să îi confirme mandatul de arestare. Mazăre a fost adus cu escortă din Madagascar, cu o escală pe aeroportul din Paris, acolo unde fostul edil al Constanţei a încercat să ceară, fără succes, ajutor de la autorităţile franceze.

Pe tot drumul, Mazăre a fost însoţit de la distanţă de fiul său Răducu. Însă nu a putut să interacţioneze decât prin semne cu tatăl său.

La începutul lunii mai, Mazăre a mai fost condamnat la nouă ani şi 10 luni de închisoare în dosarul Polaris, în care e acuzat de trei infracţiuni. Dar nici această decizie nu este definitivă. În total, el mai este judecat în trei cauze. Fostul politician a fost capturat în 8 mai, în Madagascar, unde se refugiase din decembrie 2017. A părăsit România chiar în prima zi de Crăciun, când a postat pe internet o scrisoare de cinci pagini în care scria că nu a avut parte de o justiţie corectă si că a fost o ţintă politică.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole