Antena 3 CNN Actualitate Radu Mazăre, achitat definitiv într-un dosar în care a fost condamnat la șase ani și jumătate de detenție

Radu Mazăre, achitat definitiv într-un dosar în care a fost condamnat la șase ani și jumătate de detenție

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 15:15 18 Ian 2021 Modificat la 15:15 18 Ian 2021

Judecătorii s-au pronunțat în dosarul în care Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, a fost condamnat la șase ani și jumătate de detenție, în primă instanță.

Tot în acest dosar, Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, fost reprezentant, la data presupuselor fapte, al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, a luat tot în primă instanţă doi ani şi 11 luni închisoare cu suspendare.

 Azi, judecătorii Marius Cristian Epure și Adriana Ispas au decis achitarea celor doi. Hotărârea este definitivă, transmite ziuaconstanta.ro.
 
Iată decizia oficială:
 
În baza art.421 pct.1. lit.b) cod procedură penală, respinge apelurile formulate de DNA, Serviciul Teritorial Constanţa şi partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa ca nefondate. În baza art.421 alin.(1) pct.2 lit.a) cod procedură penală, admite apelurile formulate de inculpaţi, desfiinţează hotărârea atacată şi, rejudecând: În baza art.396 alin.(5) cod procedură penală în ref. la art.17 alin.(2) cod procedură penală şi art.16 alin.(1) lit.b) cod procedură penală,
 
achită pe inculpaţii: - Mazăre Radu Stefan, pentru infracţiunile de ”abuz în serviciu” prev. de art.297 alin.(1) cu aplic. art.309 cod penal şi art.5 cod penal, ”abuz în serviciu” prev. de art.132 din Lg. nr.78/2000 cu ref. la art.297 alin.(1) cu aplic. art.5 cod penal, ”abuz în serviciu” prev. de art.132 din Lg. nr.78/2000 cu ref. la art.297 alin.(1) cu aplic. art.5 cod penal;
 
- Hortolomei Moscu Sorina Gina şi SC Mehmetoglu SRL, pentru infracţiunile de ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.a,c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.74 alin.(1) lit.a) cod penal 1969 şi art.5 cod penal, ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.74 alin.(1) lit.a) cod penal 1969 şi art.5 cod penal; - SC Mehmetoglu SRL, pentru infracţiunile de ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.a,c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.5 cod penal, ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.5 cod penal; - SC Bulevard SA, pentru infracţiunile de ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.a) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.5 cod penal, ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.5 cod penal; - SC Millenium Global Developement SA, pentru infracţiunea de ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.5 cod penal.

Citiți și: Radu Mazăre, trimis din nou în judecată pentru vânzarea ilegală a unor terenuri din Mamaia

Etichete: Radu Mazare achitat
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole