Antena 3 CNN Actualitate Radu Berceanu intervine în scandalul grevei de la metrou: E un buboi plin cu puroi. Negociez eu cu Rădoi dacă e nevoie

Radu Berceanu intervine în scandalul grevei de la metrou: E un buboi plin cu puroi. Negociez eu cu Rădoi dacă e nevoie

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 13:44 26 Mar 2021 Modificat la 13:47 26 Mar 2021

"Îl felicit din tot sufletul pe ministrul actual (Cătălin Drulă – n.r.), pe care nu-l cunosc, dar a avut curajul să se lupte cu mafia de la metrou. Acolo e o mână de escroci, care îi prostesc inclusiv pe oamenii muncitori de la metrou, care spun: "Cine, mă, Rădoi, care ne-a dat 5% la salariu? Cum să nu-l apăr?". 

E un buboi plin cu puroi – ăsta e sindicatul de la metrou. Trebuie făcut una din aia, de băgat Armata, pentru că din buboi cu puroi a dat în cancer din ăla grav", a declarat fostul ministru Berceanu, potrivit clubferoviar.ro.

Berceanu: E un buboi plin cu puroi – ăsta e sindicatul de la metrou

În plus, Berceanu s-a oferit să negocieze cu Ion Rădoi, în cazul în care ministrul Cătălin Drulă va accepta.

"Dacă ministrul are nevoie de vreun sprijin, să mi-l ceară. Negociez eu cu Rădoi dacă este nevoie.

Dacă am negociat cu Miron Cozma, pot să negociez și cu Ion Rădoi. Cred că liderii sindicali de la metrou se apropie de Țiriac la avere", a mai spus Radu Berceanu. 

Rădoi: Mă voi întâlni cu Radu Berceanu în instanță, pentru aceste afirmații

La metroul bucureștean, spațiile publicitare și spațiile comerciale sunt administrate de Sindomet Servocm SRL, societate deținută de Unitatea – Sindicatul Liber Metrou.

În replică, Rădoi a spus că se va vedea cu Berceanu în instanţă.

"Mă voi întâlni cu Radu Berceanu în instanță pentru aceste afirmații", a declarat Ion Rădoi.

Decizia sindicaliştilor, după ce Metrorex a cerut eliberarea spaţiilor comerciale până pe 2 aprilie

Mii de bucureşteni sunt revoltaţi, vineri, că nu pot ajunge la muncă din cauza protestelor sindicaliştilor. Aceştia nu sunt lăsaţi să intre şi stau afară, cu speranţa că trenurile o să pornească în curând.

Mai mult, intrările de la metrou care sunt folosite şi ca pasaje pietonale sunt închise, iar oamenii sunt nevoiţi să traverseze strada prin locuri nepermise. Alţii trebuie să ocolească întreaga Piaţa Victorie ca să ajungă unde au nevoie. 

Sindicaliştii de la metrou amenințau că 10 trenuri vor fi scoase din circulaţie de pe Magistrala 2, cea mai aglomerată a metroului bucureştean. 

Ameninţarea vine după ce conducerea Metrorex a cerut eliberarea spatiilor comerciale până pe 2 aprilie. 

Retragerea garniturilor ar însemna un interval mai mare între trenuri și implicit o aglomerație uriașă la orele de vârf.

Lista revendicărilor sindicaliştilor Metrorex: Să ne asigure că nu taie salariile. Oprirea nu are legătură cu magazinele

Unul din sindicaliştii Metrorex a vorbit, vineri, despre cerinţele lor şi a precizat că nu ies din subteran până când directorul instituţiei nu va veni să vorbească cu ei.

Dan Vasile, revizor tehnic de la depou, acuză o lipsă totală de dialog, inclusiv cu Ministerul Transporturilor şi anunţă că acest protest nu are nicio legătură cu spaţiile comerciale din interior, decizia de care s-a vorbit ieri.

Ei vor promisiunea că salariile nu vor scădea şi dialog.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole