Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Filmul complet al tragediei în care o familie a fost distrusă în accidentul cumplit de pe Valea Oltului

Filmul complet al tragediei în care o familie a fost distrusă în accidentul cumplit de pe Valea Oltului

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 18:33 22 Aug 2022 Modificat la 22:21 22 Aug 2022

Adriana și Radu se îndreptau spre mare cu fiul lor de un an și 3 luni. Nu se știe dacă bebelușul stătea în scaunul special sau în brațele mamei. Cert e că Radu, care se afla la volan, a tăiat curba, ar fi depășit și ar fi avut și o viteză periculoasă.

Mașina lor s-a zdrobit de TIR-ul care venea din sens opus. Întreaga familie a pierit pe loc, sub ochii prietenilor cu care mergeau în concediu, ei circulau cu o altă mașină în față. Toți apropiații au fost șocați să audă de cele întâmplate.

Adriana mersese cu o zi înainte la biserică unde s-a împărtășit. Cei care îi cunoșteau spun despre ei că erau o familie frumoasă și varsă acum lacrimi pentru pierderea lor atât de fulgerătoare.

"În cauză, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier deosebit de grav", au transmis oamenii legii.

Tinerii de 31 și 34 de ani erau căsătoriți din 2019. Rudele lor se pregătesc acum de înmormântare. Traficul pe Valea Oltului a fost blocat două ore din cauza accidentului rutier, circulația desfășurându-se alternativ pe un singur sens.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole