Antena 3 CNN Life Sănătate Radiațiile telefoanelor mobile duc la apariția cancerului. Mit sau realitate?

Radiațiile telefoanelor mobile duc la apariția cancerului. Mit sau realitate?

<1 minut de citit Publicat la 16:31 10 Mai 2016 Modificat la 16:31 10 Mai 2016

Cu siguranță ați auzit de nenumărate ori despre efectele nocive ale radiațiilor din dispozitivele de tip smartphone. Mit sau realitate?

Un studiu realizat pe un interval de 30 de ani, cu date adunate între 1982 și 2013, arată că temerile generate de această teorie nu sunt fondate.

Mai exact, cercetătorii concluzionează că nu există legătură între utilizarea telefonului mobil și cazurile de cancer.

După cum relatează Chris Mills de la Gizmodo, în cadrul studiului a fost observată o uşoară creştere a ratelor de cancer la bărbaţi, însă la femei nu au fost înregistrate asemenea creşteri.

"Noi nu am depistat nici o creştere a incidenţei cancerului cerebral în raport cu creşterea puternică a utilizării telefonului mobil", au notat cercetătorii în raportul publicat în revista Cancer Epidemiology.

În total, au fost examinate dosarele a 19.858 de bărbaţi şi 14.222 femei.

”Dacă ar fi existat o relaţie între aceste două elemente suntem siguri că observam unele semne”, a declarat Simon Chapman, cercetător principal al acestui studiu.

 

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole