Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) a anunţa că va relua, de marţi, furnizarea căldurii în apartamentele din Bucureşti, ca urmare a scăderii temperaturilor prognozate pentru această săptămână.
"RADET a solicitat ELCEN repornirea sistemului de alimentare cu agent termic pentru încălzire către consumatorii urbani din Municipiul Bucureşti începând de marţi, ora 22:00. Măsura a fost dispusă pentru a asigura confortul cetăţenilor şi condiţiile optime de temperatură în locuinţe, în următoarea perioadă, în care se anunţă scăderea temperaturilor până la 0 grade Celsius. Solicitarea a avut în vedere prognoza meteo pe următoarele trei zile, care indică temperaturi medii sub 10 grade, în intervalul orar prevăzut de legislaţia în vigoare, precum şi numeroasele cereri venite de la cetăţeni", se arată într-un comunicat remis de biroul de presă al RADET.
În plus, Regia de Termoficare anunţă că va cere modificarea legislaţiei astfel încât sistarea sau reluarea furnizării agentului termic să se poată face oricând.
Dispeceratele RADET şi echipele de intervenţie vor funcţiona în regim permanent în următoarea perioadă, iar bucureştenii care au nevoie de informaţii suplimentare, pot suna la TELVERDE - 0800.820.002, sau la dispeceratul RADET - 031.9442.