Antena 3 CNN Actualitate Ca în Epoca de Aur. Activitate febrilă la Rădăuţi, în toiul nopţii. S-a asfaltat centura pentru vizita premierului Orban

Ca în Epoca de Aur. Activitate febrilă la Rădăuţi, în toiul nopţii. S-a asfaltat centura pentru vizita premierului Orban

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 23:57 19 Noi 2020 Modificat la 23:57 19 Noi 2020

Imaginile înfăţişau activitatea nocturnă febrilă pe şantierul centurii oraşului sucevean Rădăuţi. Febrilitatea era motivată de faptul că, vineri, premierul Ludovic Orban şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode, urmează să viziteze acest obiectiv a cărui finalizare trenează din 2012.

Răduţi este un municipiu a cărui primărie a fost câştigată de PNL, prin Bogdan Loghin, la alegerile din 27 septembrie. De asemenea, judeţul Suceava este condus de cunoscutul politician liberal Gheorghe Flutur, reconfirmat preşedinte al Consiliului Judeţean.

Imaginile de şantiner nocturn i-au determinat pe cei din studio să-şi exprime speranţa că aceste lucrări vor dura mai mult decât vizita premierului în municipiu.

Șoseaua de centură a municipiului Rădăuți reprezintă o investiţie în valoare de 90 de milioane de lei, are o lungime de 16,5 kilometri, pe traseu fiind construite șapte sensuri giratorii, şapte poduri şi două pasaje.

Bazele acestui proiect au fost puse încă din anii 2011-2012, când a fost licitată investiţia.

Din 2012, timp de şase ani, lucrările nu au mai fost finanțate. Ele au fost reluate în anul 2018.

"Ne bucură faptul că firma care a realizat lucrările a avut un ritm susţinut și ne prinde sfârşitul de an cu centura finalizată (...) Este un câştig uriaş pentru Rădăuţi şi pentru toată zona din jurul municipiului. Asta înseamnă dezvoltare economică", declara recent preşedintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, conform presei locale.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole