Fiind un produs versatil cu întrebuințări atât în gastronomie, cât și în dermato-cosmetică apa de trandafiri ajută în cazul diferitelor probleme ale tenului. În continuarea articolului vom afla mai multe despre proprietățile acesteia.
Utilizarea apei de trandafiri, realizată doar cu apă și cu petale de trandafiri, datează încă din secolul al VII-lea în Iran (țară unde se crede că a fost inventată), dar și alte părți din Orientul Mijlociu. Această apă s-a dovedit a fi benefică pentru piele dacă în compoziție conține una dintre cele 3 specii de trandafiri miraculoase: Rosa Damascena Mill, care dă naștere așa-numitei ape de trandafiri de damasc, Rosa Centifolia sau Rosa Gallica
La ce ajută apa de trandafiri
Așa cum menționam încă de la începutul articolului, apa de trandafiri are numeroase proprietăți pentru piele. Are rol antiinflamator, antiseptic, antiiritant, astringent, efect tonic și revigorant. Este ideală pentru îngrijirea tuturor tipurilor de ten, în special a tenului sensibil și cu probleme precum roșeață cauzată de dermatita seboreică sau acnee.
Totodată, mirosul floral specific are efect calmant și liniștitor, fapt pentru care este folosită și în aromaterapie, pentru reducerea stresului, îmbunătățirea stării de spirit și pentru reducerea durerilor de cap (migrenelor) cauzate de stres și oboseală.
Cum spuneam anterior, apa de trandafiri reduce petele roșii cauzate de dilatarea capilarelor. Având un efect astringent asupra acestor vase aflate chiar sub stratul cutanat, aceasta reușește să combată petele roșii și rozaceea. De asemenea, reușește să calmeze iritația specifică tenului uscat și sensibil, preucm cea provocată de dermatita atopică, dar și pe cea cauzată de eczeme. Fiind calmantă, apa cu trandafiri poate fi utilizată și pentru îngrijirea pielii după epilare.
Având proprietăți antibacteriene și antiseptice, apa cu trandafiri este utilă persoanelor care se confruntă cu forme ușoare de acnee. Totodată, curăță porii și este un demachiant eficient, lăsând tenul revigorat, în doar câteva secunde, ori de câte ori este pulverizată pe piele.
Apa de trandafiri - potrivită pentru toate anotimpurile, dar mai ales vara
Adevărat elixir al frumuseții, Apa Naturală de Trandafiri de la Naturalis este potrivită pentru toate tipurile de ten, prezentând o multitudine de beneficii, precum: are efect revigorant în perioadele cu tempraturi crescute, reduce excesul de sebum, calmează și menține echilibrul pH-ului pielii, ameliorează aspectul uscat al acesteia. Totodată, o reîmprospătează, o catifelează și o purifică în profunzime. Cicatrizantă și antibacteriană, Apa Naturală de Trandafiri de la Naturalis poate trata micile infecții cutanate, luptând cu succes împotriva acneei, dar și a îmbătrânirii premature a pielii.
Pulverizată direct pe piele, ori de câte ori este nevoie, aceasta are rolul de a o hidrata și de a o revitaliza. Apa de trandafiri este indicată și pentru îngrijirea părului și a scalpului. Pentru efecte maxime, se recomandă aplicarea ei prin masaj, pentru a stimula circulația sangvină. Produsul se poate achiziționa din farmaciile Catena.