Antena 3 CNN Actualitate Mitropolia Moldovei a luat o decizie radicală pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

Mitropolia Moldovei a luat o decizie radicală pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 22:45 07 Oct 2020 Modificat la 22:45 07 Oct 2020

Iniţial, Mitropolia Moldovei a anunţat că racla Sfintei Parascheva va rămâne în biserică, iar moaştele vor fi scoase afară, doar dacă nu va fi un număr mare de oameni, pentru a nu se crea înghesuială.

De asemenea, în conformitate cu noile reguli anunţate de DSU, cei care vor fi prezenţi la slujba din capitala Moldovei vor trebui aibă buletinul la ei, pentru a dovedi jandarmilor faptul că locuiesc în municipiul Iaşi.

Astazi însă, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au luat decizia ca racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva să nu mai fie scoasă mâine dimineață, conform programului stabilit.

”Având în vedere noul context în care ne aflăm, întrucât nu vor mai putea veni la Iași pelerini din alte localități, racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă mâine dimineață, cum era programul inițial, ci va rămâne în Catedrala Mitropolitană."

"Mitropolia Moldovei și Bucovinei a notificat Prefectura Județului Iași că sărbătoarea nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, ci se va limita la săvârșirea Sfintei Liturghii din data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva”, se arată în comunicatul Mitropoliei.

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole