Incidentul a avut loc marți.
"Zborul rachetelor la altitudini joase pe deasupra amplasamentului unde se află șapte instalații cu o cantitate uriașă de material nuclear prezintă riscuri imense.
Rachetele pot lovi una sau mai multe instalații nucleare, iar acest lucru poate duce la o catastrofă nucleară și la riscul de răspândire a radiațiilor în întreaga lume", a declarat Petro Kotin, șeful Energoatom, conform CNN.
Centrala nucleară din regiunea ucraineană Zaporojia (foto) a fost capturată de ruși pe 4 martie și se află încă sub controlul trupelor invadatoare.
CNN semnalează, de asemenea, că două rachete ghidate au lovit, marți, orașul Zaporojie.
Potrivit administrației militare regionale, rachetele au lovit clădirea unei companii, ucigând o persoană, rănind o alta și provocând distrugeri.
O a treia rachetă a explodat în aer, a precizat sursa citată.