Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Racheta căzută la 22 de kilometri de granița României ar fi fost lansată de Ucraina

Racheta căzută la 22 de kilometri de granița României ar fi fost lansată de Ucraina

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 18:51 05 Dec 2022 Modificat la 19:35 05 Dec 2022

Incidentul vine în ziua unui nou atac masiv cu rachete al Rusiei în Ucraina.

Rușii ar fi tras circa 100 de astfel de proiectile iar oficialitățile ucrainene susțin că au interceptat 60% dintre ele, potrivit CNN.

Racheta căzută într-o livadă din apropiere de orașul Briceni nu a fost identificată oficial, ca tip și proveniență, la ora publicării acestei actualizării.

Antena 3 CNN transmite însă că, potrivit unor informații publicate chiar de presa ucraineană, acest dispozitiv ar proveni de la un sistem S-300 al apărării antiaeriene a forțelor Kievului.

Incidentul de luni nu este singular.

La finele lunii octombrie, o altă rachetă a căzut în Moldova, la Naslavcea.

Atunci, a fost vorba de o rachetă doborâtă de ucraineni.

Incidentul nu s-a soldat cu victime.

Cel mai grav incident în care ar fi fost implicată o rachetă a defensivei ucrainene s-a produs în Polonia, la Przewodow, în data de 15 noiembrie.

Racheta - care ar fi fost lansată pentru a intercepta un proiectil rusesc - a ucis doi oameni în localitatea poloneză.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole