Antena 3 CNN Actualitate ”Race for The Cure”, cursa caritabilă pentru prevenția și tratamentul cancerului. Banii strânși vor fi donați pentru analize și tratamente

”Race for The Cure”, cursa caritabilă pentru prevenția și tratamentul cancerului. Banii strânși vor fi donați pentru analize și tratamente

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:16 31 Mai 2024 Modificat la 10:16 31 Mai 2024

Loredana este o supravieţuitoare a cancerului de sân şi ne-a spus cum a reuşit să învingă boala.

”E important să socializezi, e important să participi la activităţi care îţi distrag atenţia de la tratament pe perioada tratamentului şi te fac să te simţi bine, să îţi dea o stare de bine”, spune Loredana.

Depistate în stadii precoce, cancerele de sân pot fi vindecate. Până acum peste 28.500 de oameni au donat pentru tratamente.

”Din sumele pe care le adunăm la această cursă caritabilă vom plăti teste gratuite pentru femeile cu venituri reduse sau femeile care trebuie să îşi facă acest control anual”, a precizat Mihaela Geoană, preşedinte Fundaţiei Renaşterea.

”Prevenţia salvează vieţi. Acesta e mesajul cât se poate de clar, pe care l-am primit aici chiar şi de la persoanele care au dus lupte foarte, foarte grele, au descoperit poate târziu şi atunci lupta a fost şi mai complicată, dar şi învingătoarele care au descoperit din timp au dat acest mesaj”, a declarat Sabina Iosub, realizator Antena 3 CNN.

”Mesajul e să trimitem cât mai multe femei să facă control anual. În multe ţări, inclusiv în Statele Unite, 90% din persoanele diagnosticate cu cancer de sân sunt complet tratate şi complet sănătoase”, spune Ana Maria Geoană.

Unitatea mobilă de diagnostic este cel mai ambiţios proiect al Fundaţiei Renaşterea, iar de aceasta au beneficiat aproape 17.000 de paciente.

”Din păcate, am văzut de aproape cum arată suferinţa provocată de cancer, am pierdut 2 persoane dragi de cancer şi sper să nu se mai întâmple asta. Înainte de Crăciun, am făcut o mare bucurie unei prietene şi mie totodată, am fost împreună la un control. Rezultatele au fost bune, am răsuflat uşurate”, a povestit Mihaela Bîrzilă, realizator Antena 3 CNN.

”În loc de un cadou de ziua de naştere a unei femei, cum ar fi o rochie, o bijuterie, putem să le oferim un cadou un voucher la o clinică unde să îşi facă o investigaţie medicală”, explică Andreea Cigolea, realizator Antena 3 CNN.

”Cea mai importantă este educaţia şi ar trebui să discutăm mai mult. Cred că nu se discută suficient de mult despre prevenţie în aceste zile”, a precizat și Mădălina Vasile, realizator Antena 3 CNN.

Cursa caritabilă Race for The Cure va avea loc pe data de 8 iunie, iar preţul unui bilet este de 60 de lei pentru adulţi şi 30 de lei pentru copii.

Etichete: Race for The Cure
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole