Președintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus consideră, la cei 99 de ani, că liberalii trebuie să aibă în continuare propriul candidat la Primăria Capitalei după retragerea lui Ludovic Orban, dând de înțeles că nu este de acord cu nou propunere, Marian Munteanu.
"Vreau să vă spun că părerea mea e că PNL nu se poate înjosi într-atât încât să facă apel la alte persoane decât din partidul nostru. Asta ar însemna o slăbiciune pe care partidul nu o are. Eu aşa cred şi sper. Punctul meu de vedere, la care ţin, este că viitorul primar al Bucureştiului trebuie să fie un bucureştean, nu unul care să-şi schimbe identitatea înainte de alegeri; aşa cred că ar fi bine şi aşa e firesc. Orice candidat la sectoare poate fi luat în discuţie", a spus președintele de onoare al PNL, marți, la Realitatea TV.
Quintus a refuzat însă să facă o nominalizare proprie a noului candidat al partidului la funcţia de primar al Capitalei, dar a mărturisit că în opinia sa "două-trei persoane pot îndeplini o astfel de funcţie".
Totodată, seniorul liberal a lăudat comportamentul lui Ludovic Orban care s-a retras din cursa pentru Primăria Capitalei şi din celelalte funcţii pe care le deţinea în cadrul PNL şi al Camerei Deputaţilor, după ce a fost pus sub control judiciar de DNA.
Declarația lui Mircea Ionescu Quintus a fost comentată marți, la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3.
Marian Munteanu este al treilea candidat propus de PNL, în trei luni, pentru Primăria Capitalei.
PNL schimbă candidatul pentru Primăria Capitalei. Bușoi, înlocuit cu Ludovic Orban
Citiți și Un PNL-ist își atacă partidul: ”Nu îl susțin pe Marian Munteanu. E o imbecilitate, PNL e în derivă”